Flori si gradina

Planta care distruge celulele canceroase, crește peste tot în România

 

 

 

 

Medicina naturistă scoate la iveală adevărate bijuterii care întăresc sistemul imunitar şi totodată distrug celulele canceroase. Oamenii de ştiinţă încerca în mod constant să găsească un leac împotriva cancerului şi se pare că l-au găsit. Este vorba de o plantă care se găseşte şi în România şi care, potrivit unui studiu publicat în „Life Science”, poate distruge până la 98% din celulele canceroase în doar 16 de ore.

Planta se numeşte peliniţa (Artemisia annua) sau pelinul dulce şi singura distruge până la 28% dintre celulele canceroase, dar în combinaţie cu fierul, le distruge aproape în totalitate. Şi asta fără să afecteze celulele sănătoase.

„singura distruge până la 28% dintre celulele canceroase, dar în combinaţie cu fierul, le distruge aproape în totalitate. „Plantă care distruge celulele canceroase

Artemisinina, substanţa activă din această plantă, a fost folosit în trecut ca remediu împotriva malariei.

Fierul se acumulează în celulele canceroase datorită receptorilor de transferină care le ajută în procesul de diviziune celulară. Şi celulele normale au, de asemenea, aceşti receptori, dar celulele canceroase pot fi vizate de combinaţia de fier şi artemisinina.

Există numeroase experimente realizate până în prezent şi toate dovedesc că, în combinaţie cu fierul, artemisinina poate distruge în mod eficient cancerul.

Testată pe 55 de tipuri de cancer

Artemisinina a fost izolată pentru prima dată în anul 1972, de către medicii chinezi Henry Lai şi Narendra Singh de la Universitatea din Washington, care au utilizat-o pentru tratamentul malariei în timpul Războiului din Vietnam. Artemisinina este antimalaric recunoscut, fiind eficienta în lupta împotriva tulpinilor de Plasmodium, cu rezistenţa medicamentoasă.

În ansamblu, peliniţa a fost testată pe 55 de tipuri de celule canceroase. După cele mai noi cercetări ştiinţifice, reiese că leucemia, cancerul de colon, melanomul (cancer de piele),  cancerul de san,  cancerul la prostată, tumorile cerebrale şi cancerul la rinichi răspund bine la tratament. Plantă este eficientă şi în tratarea cancerului la pancreas.

 

Sursa: medguru.ro