Trezeşte-te la miezul nopţii şi spune cuvintele acestea!!! În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl! După aceea, tăcând puţin, spune psalmul acesta:
La miezul nopţii trezeşte-te şi laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl, drept aceea şi nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme. După ce te scoli, mai întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, 61); după aceea, tăcând puţin, spune psalmul 50 întreg, până la capăt. Psalmi să citeşti atâţia câţi poţi citi stând în picioare. După fiecare psalm fă rugăciune de taină şi metanie, mărturisind Domnului cu lacrimi păcatele tale şi rugându-L să ţi le lase; iar după fiecare trei psalmi să spui: „Aliluia”.
Dacă sunt cu tine şi alte fecioare, să cânte şi ele, şi una după alta săvârşiţi rugăciunea. Spre dimineaţă să citeşti psalmul: Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mânec, însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2), iar în zori: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul (Cântarea celor trei tineri, 34), şi: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire! Lâudâmu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie… şi celelalte.
Psalmul 50:
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Sursa: Patericul Lavrei Sfântului Sava”. Ortodoxia.me