“A sunat, aseară, mama…
M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine…
Dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…
Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.
Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor și de nepoți…
– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun.
– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…
O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu.
Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat…
Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine….”
de Emilia Plugaru
Sursa: Occidentul Romanesc
