Credinta

Rostește miercuri, Rugăciunea scurtă a Maicii Domnului pentru vindecarea de boli grele si îndepărtarea necazului din casa

 

 

Rostește miercurii, Rugăciunea scurtă a Maicii Domnului pentru vindecarea de boli grele si îndepărtarea necazului din casa

 

 

În aceste vremuri grele, când întreaga omenire se află în vremuri de grea încercare, nu ne-a mai rămas decât să ne rugăm și să trăim cu speranța că totul va fi bine și că Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Această rugăciune este una de mare ajutor la vreme de boală, necazuri și tristeți.

Iată mai jos și textul rugăciunii miracol!

”Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu.

Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări.

Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate.

Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!”

 

Sursa