Ingrediente:
500 g fasole (cu bob mare)
750-800 g ciolan afumat (merge si crud)
1 ceapa
1 morcov
1 pastarnac
1 ardei gras rosu
4-5 rosii
1 legatura marar si leustean
20 ml ulei
50 ml ketchup rosii si ardei rosii (reteta proprie)
sare, piper, paprika, cimbru, 1 foaie dafin, 1-2 lingurite zahar
Mod de preparare:
Fasolea se spala si se lasa in apa rece cu o seara inainte.
Se pune ciolanul sa fiarba in 2 litri de apa rece cu putina sare, 50-60 minute, la foc mic cu capac. Spalati fasolea, alegeti-o (cand e umflata se alege mult mai usor) si puneti-o la fiert intr-o alta oala in 2 litri de apa rece.
Intre timp, curatati si tocati marunt toate legumele si zarzavaturile. Intr-o craticioara sau tigaie puneti uleiul si caliti toate legumele tocate, incepand cu morcovul, ceapa si pastarnacul apoi adaugati ardeii si rosiile. Amestecati cu o lingura de lemn, adaugati verdeata tocata, ketchup, sare, piper, paprika, cimbru, zaharul si adaugati totul in oala cu fasole.
Scoateti carnea pe o tava, indepartati oasele si portionati-o. Adaugati carnea si foaia de dafin peste mancare . Dregeti gustul de sare, piper si lasati sa mai fiarba 10-15 minute, eventual mai adaugati 1 polonic de zeama de la ciolan.
Puneti pe farfurii si decorati cu frunze de leustean.
Pofta buna
Sursa:Arta culinara cu Doina