Oricum nu facem totul bine. Să fim serioşi. Şi încă nu există omul perfect, plăcut de toată lumea. Iar dacă există, cu siguranţă n-am vrea să-l cunoaştem. Ştii de ce? Pentru că n-am reuşi, nici el nu ştie exact cine e, iar interacţiunea ar fi plictisitoare.
Nu e nevoie de un studiu al cercetătorilor britanici.
E suficient să stai la ţigară în orice companie ca să vezi
cât de mult timp din vieţile noastre
consumăm comentând vieţile altora.
Alegerile lor. Cu ce se îmbracă. Cu cine se învelesc. Unde se duc. Cu cine petrec. etc etc
……
Când îţi pierzi timpul cu gelozii şi comentarii ratezi toată distracţia. Mai bine să vorbească alţii despre tine decât tu despre ei.
Nu răspunde la o bârfă despre tine cu o bârfă despre cel care te-a bârfit.
E o vorbă românească, de pe vremea când nu erau bloguri şi nici bârfe la ţigară, dar soiul aceasta de oameni exista: câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
Ne e teama sa facem ceea ce ne dorim pornind de la lucruri mici pentru ca avem impresia ca ii suparam pe cei din jur, ca ii ranim, ca ii facem sa se simta prost, dar singurul rau pe care il facem cu adevarat este cel fata de noi insine.
Niciodată nu vei putea mulţumi pe toată lumea, întotdeauna vei fi excelent pentru cineva şi vei atrage o părere total neadevărata din partea altcuiva. E valabil pentru toată lumea. Dar nu putem trăi consumându-ne permanent pentru părerea pe care o are celălalt despre noi.
Singura ta datorie e să fii tu şi să-ţi dai voie să fii vulnerabil, să te arăţi aşa cum eşti. Asumat. Apoi…deja nu mai e problema celorlalţi cum te percep. Uită-te-n jur, se construiesc imperii în jurul celor nepăsători şi noi pierdem timp şi energie creativă pentru a schimba părerile celorlalţi? Pentru a trăi după ele? Pentru aţine cont de ele?
