Rugăciune depresie – Problemele zilnic ne fac de multe ori să ne pierdem încrederea în noi și de aici până la apariția depresiei, nu mai e decât un pas. În aceste condiții, trebuie să vă rugați neîncetat. Iată ce rugăciune reușește să vă aducă liniște în suflet și să îndepărteze gândurile depresive.
Rugăciune depresie – Spuneți rugăciunea în fiecare vineri seară, timp de 3 vineri la rând!
Această rugăciune extrem de puternică trebuie rostită seara, fiind urmată de 10 metanii!
“Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău.
M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea.
Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu.
Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii.
Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului.
Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.
Amin!”.
Sursa: Secretele