Inedit

Pleaca la timp…! Nu te lasa folosita. O scrisoare frumoasa pentru femei!

 

 

 

 

Pleacă la timp – acasă, chiar dacă acolo nu te așteaptă nimeni, de la o petrecere gălăgioasă, de la oaspeți lipsiți de inhibiții, de la relații nepotrivite și vicii, de la depresii și gânduri negative, de la amintiri neplăcute, din relații dureroase, de la oameni care te distrug și de ceea ce îl distruge și pe cel drag ție.

Dă-i o șansă lui, și ție, să-l întâlniți pe ce alături de care vă va fi bine, confortabil și veți avea parte de liniștea de care are nevoie fiecare dintre voi. Dacă nu sunteți capabili să vă oferiți asta unul altuia, nu vă puneți piedici și nu vă omorâți unul altuia speranța că veți întâlni pe cel alături de care veți fi voi înșivă.

Nu fi lacom, nu fura șansele altora de a fi fericiți. Pentru că fiecare dintre noi se află în zona lui de evoluție, se mișcă în cercul său și vibrează pe unda sa, obținând în așa mod o experiență care este numită viață. Dacă ai nimerit cu cineva pe aceeași undă, dansul vostru va fi unul perfect. Dacă undele voastre au diferite valuri de vibrații, vei primi o experiență, iar după ce ea se va încheia, mulțumește… și pleacă la timp.

Nu readuce la viață un mecanism care te va face să fii furios atunci când va trebui să iei decizii care nu vor fi în folosul tău și unde va trebui să faci sacrificii pe care nu ești gata să le faci. Nu încerca să salvezi sau să repari ceea ce nu mai poate fi salvat sau reparat.

Pleacă la timp. Nu lăsa în viața ta cicatrici adânci, nu-ți umple sufletul de virusul numit „vină” – emoția care te va îndepărta de cei dragi, și chiar de tine însuți. Pleacă la timp, și nu încerca să dai culoare desenelor nereușit din viața ta.

Prețuiește-ți viața mai mult decât o prețuiesc alții. Pleacă atunci când cineva își pune viața lui mai presus decât a ta sau care se gândește întâi la ceea ce simte el, apoi la ceea ce simți tu. Nimeni nu a venit pe această lume ca să fie o jertfă pe altar. Și viața nu a fost dată cuiva pentru ca să și-o sacrifice pentru alții.

Nu este greu să te pierzi, nu este greu să intri în viața cuiva, în lumea cuiva. Nu este greu să ceri asta sau să îți dorești. Să te regăsești pe sine – este cel mai complicat. Doar noi suntem cei care stabilim granițele între persoana noastră și lumea din jur. Atunci când te jertfești pentru cineva, pierzi capacitatea de a fi tu însuți (chiar dacă cineva are mare nevoie de asta). Pur și simplu îți pierzi puterea.

Toate relațiile sunt productive atunci când în ele există un schimb de acțiuni, comportament, respect, iubire. Acesta este un dans în doi. Însă dacă vă călcați unul pe altul, încât ambii începeți să sângerați – trebuie să vă opriți. Iar după ce vă lecuiți rănile, să începeți din nou a dansa.

Poate alături de alt partener. Și așa în toate relațiile. Învață să pleci la timp. Atunci când sufletul nu mai poate, când totul din jurul tău îți pare străin, când te simți străin. Pentru că întotdeauna simți când trebuie să pleci. Ai încredere în tine, nu te amăgi și nu amăgi pe alții.

Nu există oameni răi, oricât de mult nu ți-ar plăcea acest adevăr. Există oameni diferiți de noi. Și Dumnezeu nu are alte mâini decât ale noastre și altă responsabilitate decât cea a fiecăruia dintre noi.

Tot ceea ce se petrece în viața noastră, pe acest Pământ, este că noi așa am permis să se întâmple. Am permis vieții să fie așa cum este ea acum. Noi am lăsat culorile gri să ne invadeze viața. Noi am permis să ne fie frică. Noi am acceptat să fim outsideri în propria noastră viață.

Privește în jurul tău, poate a venit timpul să pleci departe de toate astea. Cu siguranță este greu să lași toate acestea. Da, este greu să pleci, însă să pleci în momentul potrivit este absolut necesar. Lasă grijile și fricile să te sugrume în interior, însă pleacă la timp.

Pleacă la timp de criticile și părerile celor din jur. Doar tu ești în stare să răstorni munții. Nu căuta ajutorul în alții, în altul sau în alta. Îți voi spune un secret: NIMENI NU TE VA AJUTA! Fericirea nu este în cineva, dacă ea nu este în tine. Pleacă la timp departe de iluziile distrugătoare și fricile care îți dau târcoale, însă continuă să progresezi, continuă să visezi, continuă să încerci ceva nou.

Nu îți fie frică să greșești – asta înseamnă că ai încercat. Nu îți fie frică de reacția celor din jurul tău. Ai întotdeauna o șansă … să pleci la timp. Da, să pleci și să mergi mai departe fără oprire.

Înțeleg că nu avem ceea ce ne dorim, că cineva ceva nu ne-a oferit atunci când am așteptat. Însă nici măcar nu bănuim că am fost, într-un fel, protejați. Adevărul este unul simplu – totul vine la timpul său, chiar și minunile. Din acest motiv… pleacă la timp.

 

Sursa