Retete de Mancaruri

O rețetă savuroasă cu varză și carne tocată la cuptor

 

 

 

Vă prezentăm o rețetă delicioasă cu varză și carne tocată la cuptor. Este delicioasă şi se face foarte repede. Dacă ți-e poftă de sarmale dar ești în criză de timp sau, pur și simplu, nu vrei să împăturești o zi întreagă la ele, fă asta! În 50 de minute ai o varză delicioasă, gata de a fi servită.

1 kg Varză
500 g Cartofi
3 bucăți Cepe
5 bucăți Ouă
120 ml Lapte
50 g Smântână
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat
1/2 linguriță Boia de ardei dulce
10 g Mărar
2 linguri Ulei rafinat

Mod de preparare:

  1. Spălați varza și-i tăiați puțin din cotor. Puneți varza pe un platou și dați-o la cuptor cu microunde pentru 5-6 minute la temperatură maximă, apoi scoateți 5-6 foi și mai dați la microundă, iar scoateți foi până finisați. Astfel frunzele de varză vor fi elastice și se vor desprinde foarte ușor de căpățină.
  2. Puneți ceapa tocată la călit în uleiul încins, când devine moale adăugați carnea tocată și amestecați. Căliți carnea câteva minute apoi asezonați cu sare, piper și ardei de boia dulce. Gătiți la foc mediu până carnea este gata.
  3. Curățați cartofii de coajă și îi dați prin răzătoare mare și amestecați cartofii cu amestecul de carne. Ungeți cu puțin ulei o formă cu diametrul de 28 cm și puneți un strat de foi de varză, acoperind bine toată suprafața tăvii. Apoi repartizați uniform jumătate de cantitate din amestecul de carne cu cartofi.
  4. Pregătiți liezonul: într-un bol separat bateți bine ouăle, adăugați laptele, amestecați și turnați jumătate de cantitate peste carne. Acoperiți cu al doilea strat de foi de varză, puneți amestecul rămas de carne și turnați liezonul rămas.
  5. Acoperiți cu ultimul strat de foi de varză, aduceți frunzele de la margine spre interior și ungeți bine toată suprafața cu smântână. Dați tava la cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C , pentru 50- 60 de minute. Înainte de a servi tortul aperitiv de varză presărați cu mărar tocat.
  6. Savurați cu plăcere! Notă: Dacă nu aveți microundă, atunci puneți varza la fiert în apă cu sare, fierbeți 2 minute, scoateți câteva frunze, iar fierbeți și scoateți frunzele moi.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Savuros