Biserica Izvoarelor de Leac este mai degraba un complex de izvoare, troite si mici capele ortodoxe intins pe dealul numit “Valea Radului”, in apropierea localitatii Valcele Crampotani din comuna Merisani. Locul cu pricina se afla pe drumul national ce leaga intre ele localitatile Pitesti si Curtea de Arges, la vreo sase kilometri de localitatea Valcele.
Transmise pe cale orala, din generatie in generatie, sub forma de traditii locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele sapte izvoare tamaduitoare dintre copaci sunt imprastiate in jurul bisericii inchinate Sfintilor Calinic de la Cernica si Nectarie Taumaturgul. Mai mult, pe o raza de un kilometru, de jur-imprejurul bisericutelor, se pastreaza regula tacerii.
Apele de la “Izvoarele de Leac” sunt tamaduitoare inca din vechime, aici gasindu-si alinarea domnitori precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si Mihnea Turcitul. Alaturi de acestia, nenumarati pelerini s-au oprit la aceste ape, in drumul lor de la Manastirea Cotmeana spre Manastirea Tutana si spre Manastirea Curtea de Arges.
In cadrul luptei de la Rovine, voievodul Mircea cel Batran a otravit apele din imprejurimi si s-a retras la aceste izvoare, ale caror ape i-au intarit pe ostenii sai, putand astfel birui multimea de oaste a lui Baiazid.
O legenda locala aminteste de o pustnica oarba care se nevoia in aceste paduri. Atingandu-se odata de unul dintre aceste izvoare, pustnica si-a recapatat vederea. O minune asemanatoare s-a petrecut si cu Elisabeta Badescu care, la varsta de numai zece ani, si-a pierdut vederea. Astfel, dupa mult post si rugaciune, spalandu-se cu apa din aceste izvoare, femeia si-a recapatat vederea.
O alta minune asemanatoare s-a petrecut cu un baiat mut care, fiind trimis de tatal sau sa ii aduca apa de la unul dintre aceste izvoare, a inceput pe loc sa vorbeasca. Minunile savarsite prin apa acestor “izvoare de leac” sunt multe, aceasta tamaduind multe boli, printre care chiar si paralizie si cancer. La baza tuturor vindecarilor sta insa rugaciunea celor care se inchina cu evlavie lui Dumnezeu si sfintilor Sai.
Ctitorul principal al bisericutei din acest loc ramane pana astazi Valerica Lungu, fiica Elisabetei Badescu. Intr-o carte mica, ea marturisea: “Intrand pe Valea Radului, unde se află “paraul de leac”, intri parca in “tinutul primordial”, pus spre conservare. Unele traditii sunt precrestine: aici oamenii se intalneau in mare tacere, in templul tacerii, cu Ingerul Pamantului, care din izvorul divin dadea apa Ingerului Apei, pentru sanatatea lor, apoi Ingerul Aerului o ridica deasupra lumii, daruind-o Ingerului Focului, care o dadea Soarelui, pentru a-i pastra moleculei nemurirea in Inima Universului.”
Intr-un vis avut pe la sfarsitul anului 1998, Valerica Lungu cauta o manastire. Repetandu-se de mai multe ori visul, dupa cateva luni, tot in vis, un barbat i-a spus ca la izvoarele de leac sa faca o manastire. Mai apoi, primind binecuvantarea duhovnicului si a Preasfintitului Calinic, femeia s-a apucat de lucru.
In ziua de 4 august 2003 s-a pus piatra de temelie la biserica cu hramul Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica si Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai apoi, in ziua de 25 septembrie 2004, Preasfintitul Calinic al Argesului si Muscelului, insotit de un sobor de slujitori si credinciosi din toate zonele, a savarsit slujba de sfintire.
Potrivit obiceiului locului, credinciosii care vin sa ia apa de la aceste izvoare pastreaza tacerea pe toata durata drumului de la biserica la izvoare si inapoi. In tot acest timp, fiecare se roaga in inima lui, urmand indemnul Mantuitorului, care zice: “Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea” (Marcul 1, 24). (sursa: www.izvoareledeleac.ro)