Am înţeles în sfârşit că într-o clipă aş putea să pierd tot ce am încercat să construiesc în atâţia ani…!
Am înţeles în sfârşit că oamenii nu se pot schimba, oricât de mult ne-am dori să o facă! Sunt şi câteva excepţii, desigur! Câteva fiinţe de o rară calitate ce devin conştiente că trebuie să se schimbe pentru a urca tot mai sus. Pentru a creşte…!
Am înţeles în sfârşit că nu ai cum să fii fericit atâta timp cât trăieşti visul altcuiva!
Am înţeles în sfârşit cât de greu este să ai un vis comun cu cineva! Poate doar frânturi de vise. Asta pentru că fiecare are propriul mod de trăire şi fiecare visează diferit. Este ceva ce vine din interiorul nostru şi tinde să se manifeste. Fiecare are rolul lui. Atâta timp cât ne interpretăm rolul mai bine, cu atât strălucim mai mult…!
Am înţeles în sfârşit că prietenii ne trădează nu pentru a ne aduce suferinţă ci pentru simplul fapt că se simt mai bine procedând aşa! La un moment dat, orice acţiune ai întreprinde, vei răni pe cineva. Ai posibilitatea să faci doar lucruri ce îi vor împlini pe ceilalţi şi atunci rămâi tu neîmplinit…!
Am înţeles în sfârşit că oamenii folosesc cuvântul “iubire” mult prea des. Coboară calitatea cuvântului de la nivelul de sacru la nivelul de profan. Oamenii te iubesc atât cât le este bine lângă tine! Când ai nevoie de iubire cu adevărat, când eşti căzut, când te simţi deprimat şi dezmoştenit, atunci nu se găseşte nimeni să te iubească. Tu eşti acelaşi om, dar nu mai poţi oferi nimic în schimbul iubirii. Am înţeles că eşti iubit când eşti puternic, atât!
Iubirea adevărată o simţi atunci când mângâi un câine abandonat ce vine lângă tine dând din coadă, sperând că-ţi vei îndrepta atenţia câteva minute către el. Nu vrea mâncare…! Nu mai speră demult aşa ceva. A învăţat să se descurce singur. S-a obişnuit cu puţin…! El vrea mângâiere, vrea atenţie, vrea iubire! Şi începi să-l mângâi…! Atunci se creează o conexiune emoţională între tine şi bietul animal. Se întinde, se abandonează, adoarme.
Pentru o clipă, uită cât de crudă este viaţa de câine al străzii. Are nevoie de asta. Se simte iubit. Şi totuşi, el nu ţi-a dăruit nimic. Ce ar putea oare să-ţi ofere? În momentul acela te simţi fericit, împlinit. Ai dăruit o bucaţică din sufletul tău unei alte fiinţe. I-ai dăruit mai mult decât ai putea să-ţi imaginezi. Câinele te priveşte în ochi…! O privire sinceră pe care nu o vei uita niciodată. Îţi este recunoscător pentru eternitate. Asta este iubirea adevărată!
Când îţi alinţi în felul acesta câinele de companie, aştepţi să te slujească cel mai bine. Astepţi să te distreze. Aştepţi să-ţi aducă papucii dimineaţa…! El trebuie să renunţe la propria libertate pentru a-ţi oferi bucurie, pentru a te proteja! Iar tu în schimb încerci să îi oferi o hrană cât mai bună. Şi astfel, iubirea se transformă în troc…!
Dacă cineva te iubeşte nu va renunţa la tine! Nu te va judeca! Se va bucura de prezenţa ta! Îi vor straluci ochii atunci când te va privi! Nu îţi va cere nimic în schimb! Îţi va mulţumi că exişti şi atât…!
Ţine-ţi în braţe fiinţa iubită! Nu îi spune nimic! Fă-o să înţeleagă de ce este iubită! Trăieşte-i prezenţa!
