Nu, ceea ce veti citi nu e un roman, e viata mea, care, ce-i drept, ar putea constitui oricand subiectul unui best-seller. V-am scris pentru ca am vrut sa va demonstrez ca iubirea invinge totul: ura, mentalitati…
M-am nascut in urma cu treizeci si opt de ani, intr-o comuna din judetul Cluj. Parintii mei, oameni gospodari, aveau de toate, asa ca nu le-a fost greu sa-i faca toate poftele singurei lor fete, Violeta. Eram cel mai frumos imbracata, aveam cele mai frumoase jucarii, aduse din strainatate si cumparate la preturi exorbitante.
Nici nu se punea problema ca eu sa raman in comuna, ca alte fete, care se maritau la saptesprezece ani si faceau o droaie de copii. Nu, parintii mei imi harazisera o soarta mai buna. S-au gandit sa urmez Facultatea de Medicina, sa ma fac medic, profesia cea mai respectata la noi in comuna. Nu m-am opus acestei idei nu pentru ca as fi fost fiica perfecta, care nu iese din cuvantul parintilor, ci pentru ca mi-a placut ideea de a fi medic.
Chiar voiam sa salvez vieti, sa le pot fi de folos semenilor mei. Asa se face ca, la varsta de optsprezece ani, am intrat la facultate, iar la douazeci si patru am terminat-o. Tata si-a pus atunci mari sperante in mine si a inceput sa traga sfori prin Cluj, ca sa ma angajeze la Spitalul Municipal. Zicea:
— Sa te vezi tu agatata acolo, ca pe urma faci o specializare in strainatate si, cum esti o fata desteapta, o sa ajungi sefa de clinica. Eu insa am avut alte planuri.
— Tata, am acceptat deja un post.
— Da, unde?
— La penitenciar. A crezut ca n-a auzit bine. S-a ridicat din fotoliu, de unde statea, s-a clatinat cateva clipe, apoi a izbucnit:
— Cum… la penitenciar? La puscarie? Pai ce, tu ai terminat ultima, esti proasta proastelor, sa te duci acolo, printre hoti si ucigasi? Nu, trebuie sa vorbim cu unchiu-tau, sa aranjeze el ceva, nu se poate asa ceva!
— Tata, dar nu intelegi! Eu am cerut sa ma duc acolo.
— Nici vorba! Te rog foarte mult sa-ti schimbi imediat optiunea! Nu se poate ca fata mea sa lucreze intr-un asemenea loc infect!
Ce scandal a fost atunci! Vreo saptamana nu ne-am vorbit, dupa ce tata mi-a reprosat ca sunt o fiica nerecunoscatoare, ca-mi bat joc de el dupa toate eforturile pe care le-a facut pentru mine. La un moment dat, a zis ca mi-am pierdut mintile, ca e o nebunie de moment sau un elan tineresc, un capriciu.
— Nu e nimic din toate astea. Vreau sa le fac bine si acelor sarmani. si ei au nevoie de ingrijire medicala, fiindca sunt oameni ca si noi.
— Puscariasii nu sunt oameni, sunt niste ratati. Calitatea de om nu o au cei care te jefuiesc sau ucid!
— Dar sunt totusi oameni, iar acolo, in inchisoare, platesc pentru ceea ce au facut.
Am ramas ferma pe pozitie si, in toamna, imi luam postul in primire: o camaruta intunecoasa cu o fereastra cu zabrele. Aveam o masa, un pat pentru consultatii, doua scaune si un dulap pentru medicamente.
Directorul inchisorii, un barbat la vreo saizeci de ani, s-a uitat ciudat la mine cand m-a vazut.
— Ma asteptam la vreo uratenie de femeie, drept sa va spun. Fiindca m-am mirat cand am auzit ca ati cerut postul asta. si mi-am zis ca e ceva in neregula cu dumneavoastra, ca ati patit vreun necaz, de va ingropati tineretea aici. Va dau un sfat, desi interesul meu e altul: fugiti cat mai puteti, ca asta-i iadul pe Pamant, nu-i loc de stat! Mai ales cand o sa-i vedeti pe cei periculosi… si, drept sa va spun, nici nu vreau sa am probleme…
— Cum adica?
— Ma intelegeti, cred. Sunteti o femeie frumoasa, iar aici sunt barbati care n-au mai vazut de ani de zile o femeie…
— Sunt sigura ca ma descurc.
si am ramas, bineinteles. Nu pot sa spun ca mi-a fost usor sa ma obisnuiesc in locul acela si chiar am avut momente cand imi venea sa ies pe poarta si sa nu ma mai intorc niciodata. Era, asa cum fusesem avertizata, o alta lume, cu alte reguli, dar am rezistat, fiindca mi-am spus de nenumarate ori ca trebuie sa rezist, fiindca si acei detinuti erau oameni, si ei aveau
suferintele lor. Nu va pot impartasi acum, in cateva randuri, experienta mea de acolo, nu va pot spune prin ce am trecut, ce fel de oameni am intalnit. Cert este ca ai de-a face cu o alta lume, de asta sa fiti siguri. Eu v-am scris ca sa va povestesc cum mi-am cunoscut sotul si prin cate incercari am trecut pentru ca iubirea noastra sa reziste in fata prejudecatilor.
tin minte si acum: era intr-o vineri dupa-amiaza si mi-a fost adus un pacient care acuza dureri de stomac.
— Un prefacut, doamna doctor, mi-a zis gardianul. Astia n-au nici pe dracu’, scuzati de expresie! Adica, dupa ce bagi cutitul intr-o femeie te mai doare si burta…
Era vorba, intr-adevar, de un criminal: isi ucisese sotia cu sapte lovituri de cutit, dupa ce o prinsese cu altul in pat. Barbatului cu care a prins-o ii daduse drumul, nu-i facuse nimic, dar pe ea o pedepsise pentru infidelitatea ei. Fusese condamnat la douazeci si cinci de ani de inchisoare. Ma asteptam sa vad intrand in cabinet un individ cu trasaturi dure, cu figura abrutizata, de criminal inrait. Caci ce om ar fi putut face un asemenea gest? Dar nici pomeneala de asa ceva. M-am trezit fata-n fata cu un barbat cu trasaturi fine, cu o privire blanda.
— Cititi Dostoievski, a zis el in timp ce se aseza, aratand cu barbia spre cartea de pe masa.
M-am uitat mirata la el, fiindca, intr-adevar, citeam Dostoievski, dar cartea era pusa cu fata in jos. Daca recunoscuse coperta de pe spate, asta insemna ca avea habar de acea carte.
— Obisnuiam sa-l citesc inainte si este unul dintre autorii mei preferati. si acum citesc, dar nu prea mai am ce, fiindca pe cele din biblioteca de aici le-am terminat. De altfel, ca sa fiu sincer, de aceea am si venit la dumneavoastra. N-am nimic la stomac, dar voiam sa va rog sa-mi imprumutati cateva carti.
Ma privea cu speranta. Atunci am avut prima indoiala in ceea ce priveste motivul pentru care a fost inchis: daca acest om nu facuse nimic rau? Daca era nevinovat? Dar cum toti cei de acolo spun ca sunt nevinovati, m-am gandit ca nu avea rost sa-l intreb.
— Va intrebati, desigur, daca sunt vinovat. stiu ca, orice v-as raspunde, nu m-ati crede. Dar sunt nevinovat.
Am tacut, n-am zis nimic, si mi-am plecat privirea. Ma simteam tare ciudat in prezenta lui. Parca eram stingherita de faptul ca eu eram in libertate, puteam pleca oricand acasa, eram libera sa merg pe strada, oriunde voiam eu, iar el era inchis. Parca imi citea gandurile, caci a zis:
— Nu trebuie sa va fie jena, asta-i viata. Nu inseamna insa ca m-am resemnat. Sper ca, intr-o zi, sa se descopere ca nu eu sunt faptasul. Asa e, sotia mea era cam iubareata, dar tocmai de aceea nu merita sa-mi ingrop tineretea aici. Credeti ca ma puteti ajuta? m-a intrebat el direct si am tresarit, caci nu stiam la ce se refera: la carti sau la dovedirea nevinovatiei lui?
— Poftim? am intrebat eu tragand de timp, pentru a ma dumiri ce a vrut sa spuna.
— Ma refer la carti. Ma puteti ajuta?
— Da, cred ca da, o sa ma mai gandesc… De fapt, de ce nu? Nu vad de ce nu v-as imprumuta cateva carti.
— Doar sunteti sigura ca vi le voi restitui, nu plec nicaieri, a glumit el.
Mi-a multumit si s-a ridicat, apoi a iesit, salutandu-ma politicos.
Am ramas uitandu-ma ca hipnotizata la usa pe care iesise, si abia seara tarziu, cand eram acasa, in patul meu primitor, cu asternuturi curate, mi-am dat seama ca ma indragostisem de acel barbat. si culmea era ca il credeam, chiar il consideram ne-vinovat. Fiindca eram sigura ca nu m-as fi putut indragosti de un criminal. Inima, simturile m-ar fi avertizat ca e un criminal, nu se putea altfel. Ceea ce simteam pentru acel necunoscut era atat de neobisnuit, incat nu puteam impartasi nimanui ca-mi furase inima. Nici macar prietenei mele.
Mi-am zis, la inceput, ca n-o fac pentru ca nu sunt sigura de sentimentele mele, ca trebuie sa mi le verific mai intai. Dar, de fapt, n-o faceam pentru ca incalcasem regulile, era limpede, si as fi fost condamnata pentru asta. Nici macar prietena mea cea mai buna n-ar fi sarit in sus de bucurie. Mi-ar fi zis:
— Bravo, ma bucur ca ti-ai intalnit jumatatea in persoana unui condamnat la douazeci si cinci de ani de inchisoare! si nu orice fel de condamnat, ci unul care si-a omorat sotia in chinuri groaznice!
De aceea trebuia mai intai sa-i demonstrez nevinovatia. stiam ca doar asa oamenii il vor accepta din nou printre ei, recunoscandu-si greseala. A doua zi dimineata, l-am sunat pe un reputat avocat din oras si l-am rugat sa redeschida cazul, totul pe cheltuiala mea.
— Nu va inteleg, mi-a zis acel avocat. Nu aveti decat un motiv pentru a face acest lucru, dar tot nu va inteleg. insa o sa fac tot ce-mi sta in putinta pentru a afla adevarul.
in dupa-amiaza aceea, i-am adus lui Vladimir, caci asa il chema, un teanc de carti. Le-a privit lung si si-a trecut mana peste coperta fiecarei carti, mangaindu-le asa cum ar fi mangaiat o femeie.
— Nici nu stiti ce mult inseamna acest gest pentru mine… Daca ar fi fost alta situatia, v-as fi invitat in oras, ca sa va ras-platesc. Asa, trebuie sa va raman dator.
Cand a luat cartile, mainile noastre s-au atins, din intamplare. Nu mi-am tras mana si el s-a uitat la mine, intrebator.
— Sunt aici pentru inca mult timp…
— Ar trebui sa fiti mai optimist, i-am zis eu.
N-a zis nimic si s-a indreptat spre usa. Acolo a ramas o clipa pe loc, apoi s-a intors si mi-a zis:
— Credeti ca am de ce?
Adevarul e ca ii era teama sa-si faca sperante. in acel loc, sperantele pot ucide. Sperantele desarte… Dupa o saptamana, timp in care m-am convins ca m-am indragostit cu adevarat de el, i-am raspuns la intrebare. Avea de ce! Atunci ne-am sarutat pentru prima oara, in cabine-tul acela mic si auster.
Dupa care ne-am indepartat unul de altul, jenati putintel.
— stii, am rupt eu tacerea, am angajat un avocat. E cel mai bun din oras. Sunt sigura ca va izbandi.
— Daca tu esti convinsa, atunci sunt si eu. Mai ales ca acum am de ce sa-mi fac planuri, am pentru ce trai.
A incercat sa ma avertizeze in legatura cu reactia oamenilor. Dar i-am raspuns ca nu-mi pasa, nu ma intereseaza ce cred ei.
— Daca va reusi sa faca recurs, procesul oricum poate dura ani de zile…
— Nici asta nu ma intereseaza, am sa astept.
Am convenit apoi sa pastram ascunsa relatia noastra, pentru ca, altfel, m-ar fi mutat de acolo. Trei ani, cat a durat procesul, am stiut sa ne ascundem atat de bine, ca nimeni nu a banuit o clipa faptul ca noi doi ne iubeam. Avocatul acela a fost intr-adevar bun si l-a gasit pe adevaratul faptas. Vladimir plecase de-acasa atunci, isi gasise nevasta in pat cu altul si iesise imediat, scarbit. in schimb, amanta iubitului sotiei sale se razbunase, ucigandu-si rivala. Adevarul iesise asadar la iveala, acum statul ii era dator lui Vladimir cu… sase ani din viata.
Prima sa zi de libertate a fost una dintre cele mai frumoase din viata mea.
— Abia astept sa te prezint parintilor mei! i-am spus. Mai ales ca ma bat la cap de nu stiu cand sa ma casatoresc. Iata, acum le implinesc visul!
— in alta zi, nu acum. Acum as vrea sa ma cufund intr-o cada cu apa fierbinte, cu multa spuma… si tu sa fii cu mine in cada…
Daca primul nostru sarut a fost in cabinetul medical, intre peretii aceia reci si plini de igrasie, prima noastra noapte de dragoste s-a desfasurat intr-o camera de hotel. M-am simtit minunat in noaptea aceea, nu cred sa mai existe un barbat atat de tandru ca el…
A doua zi dimineata, li l-am prezentat parintilor mei. Poate ca ar fi trebuit sa-i pregatesc inainte, dar mi-am zis ca e mai bine asa.
Ei, n-a fost. Mai ales ca Vladimir a raspuns intr-un mod foarte sincer intrebarilor.
— Ai innebunit? Vrei sa-l omori pe taica-tau? mi-a zis mama printre dinti cand eram numai noi doua in bucatarie. Doamne, cu ce ti-am gresit sa ne pedepsesti asa?! N-ai gasit si tu pe altcineva decat un puscarias?!
— E un fost puscarias! si era nevinovat! A fost inchis pe nedrept.
— Pe drept, pe nedrept, chestia e ca a fost la puscarie. Ai tu timp sa explici fiecaruia in parte ca nu e vinovat? Crezi ca oamenii au timp sa te asculte?
— Dar nici nu-mi pasa de ce zice lumea, daca vrei sa stii. il iubesc, ma iubeste, nu ma intereseaza!
Am iesit din bucatarie, crezand ca am lamurit lucrurile. Dar acesta n-a fost decat inceputul. Tata a facut urat de tot, amenintandu-ma ca ma dezmosteneste. Degeaba ii spuneam eu ca Vladimir e nevi-novat, nici nu voia sa auda vreo explicatie de-a mea. Nici ceilalti n-au vrut sa inteleaga, asa ca, in scurt timp, m-am trezit complet izolata. Oamenii se uitau ciudat la mine, de parca as fi facut ceva rau. Despre rude, matusi, nepoti si veri nu va mai vorbesc. Mi-o aruncau verde-n fata ca le fac neamul de ras, ca nu se asteptau la o asemenea ocara tocmai din partea mea. Ma ocoleau cand ma vedeau pe strada, ca si cum as fi fost o ciumata. Culmea, tot asa se purtase cu mine si prietena mea cea mai buna, Alina, in care avusesem atata incredere, dar care in final m-a dezamagit.
— Bine, accept sa fiu in continuare prietena ta, dar cu o conditie: sa nu-mi aduci parnaiasul in casa!
Nu m-am putut abtine si i-am trantit, evident, usa in nas. Vladimir a observat ca ma bat cu toata lumea pentru el, de fapt anticipase acest lucru si mi-a propus sa ne mutam intr-un alt oras.
— incepem o viata noua, mi-a zis el. Urmele trecutului trebuie lasate pe strazile Clujului, nu trebuie sa le luam cu noi.
Ne-am mutat in Braila, unde nimeni nu ne stia. Avem doi copii mari si o casnicie asa cum multi si-ar dori sa aiba. Toata viata asta minunata pentru ca am avut incredere in barbatul iubit si am pus mai presus decat toate iubirea mea pentru ei.
Sursa: ViataSanatoasa.Biz
