,,Privesc spre semenii mei care au uitat să mulțumescă lui Dumnezeu pentru un nou răsărit, pentru sănătate, pentru mesele îmbelșugate, sau spre cei de o rară frumusețe exterioară veșnic nemulțumiți de înfățișarea lor fizică.
Văd oameni bogați care fac orice pentru a-și umple conturile care oricum stau să explodeze de umflate ce sunt.
Ori persoane puternice, stăpâni nedemni peste multe destine, oameni care ar putea naște doar zâmbet în jur și care nu găsesc oportun să declanșeze în viețile ce depind de ei nimic în afara lacrimilor.
Cu toții au uitat în ce colț din existența lor sălașluiește Dumnezeu.
Și că Dumnezeu este iubire.
Și că noi suntem iubire după chipul și asemănarea Lui.
L-au pierdut și s-au pierdut.
Oameni ce azi merg singuri pe drumuri mult prea înguste, egoiste, lipsite de dragoste, de compasiune, de fericire, de grijă și bunătate pentru ei și pentru cei de lângă ei.
Lipsa dragostei ucide.
Omoară omenia, decapitează morala, înjunghie fiecare răsărit și asfixiază amurgul tuturor zilelor.
Împietrește inima și întunecă rațiunea.
Naște distruge și populează coșmarurile din nopțile înstelate.
Lipsa dragostei ucide bucuria de a trăi, ucide bucuria de a simți căldura unei îmbrățișari, mireasma primelor flori.
Omoară visuri și speranțe.
Alungă curajul.
Oameni lispiți de fericire învață la schimb ura și o mormăie în sinea lor în fiecare moment, așa cum seara, copiii cuminți spun rugăciunea la marginea paturilor lor înmiresmate cu smirnă și dragoste.
Oamenii neiubiți sunt cele mai neajutorate ființe, oricâtă putere, bani, faimă, sănătate ar avea.
Oamenii fără dragoste, cei care nu sunt în stare de iubire sunt printre noi, uneori chiar de mână cu noi.
Și numai Dragostea i-ar putea salva. Iubiți-i!”
