În orice cuplu există conflicte mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot duce la destrămarea relației, în timp ce altele – la consolidarea ei.
Dar ce poți face dacă în relația ta se duc adevărate războaie? Renunți la ea sau lupți pentru ea? Iată ce soluție a găsit acest bărbat pentru a-și salva căsnicia, conform huffingtonpost.com:
“Fiica mea cea mare mi-a zis de curând: «Cea mai mare teamă a mea când eram mică era că tu și mama veți divorța. Apoi, pe la 12 ani, mi-am dat seama că lupta pe care ai dus-o tu pentru ca lucrul ăsta să nu se întâmple a fost atât de grea, încât poate chiar ar fi fost mai bine dacă ați fi divorțat». Apoi a zâmbit: «Mă bucur că ați rămas împreună».
Ani la rând, soția mea și cu mine am avut tot felul de conflicte. Uitându-ne în urmă, nici nu-mi dau seama exact ce ne-a adus împreună căci personalitățile noastre erau complet diferite. Și cu cât marajul nostru înainta, cu atât diferențele dintre noi se accentuau.
Faima și averea nu ne-au făcut căsnicia mai ușoară. De fapt, chiar au amplificat problemele dintre noi. Disputele noastre erau atât de constante încât devenise de-a dreptul dificil să ne imaginăm o relație pașnică. Eram tot timpul defensivi, ne ridicasem un zid în jurul inimilor. Eram în pragul divorțului, discutasem despre asta de nenumărate ori.
Într-o zi, pe când mă aflam în turneul de promovare a uneia dintre cărţile mele, am avut o dispută telefonică iar soția mea mi-a trântit telefonul. Eram singur, nervos și plin de frustrări. Ajunsesem la capătul răbdării şi al puterii. A fost momentul în care mi-am întors fața către Dumnezeu.
Nu știu dacă strigătul meu către Dumnezeu poate fi numit rugăciune, însă știu sigur că am fost atât de implicat cum n-am mai fost vreodată. Stăteam sub duș, la hotel, și strigam către Dumnezeu că acest mariaj este greșit, iar eu nu mai pot suporta. Oricât de mult aș fi urât ideea divorțului, durerea de a fi împreună era prea grea și mult mai mult decât puteam eu duce.
Am fost confuz. Nu aveam o explicație pentru faptul că mariajul ăsta era atât de dificil. În sufletul meu știam însă că soția mea era o persoană bună. Și eu, la rândul meu, eram o persoană bună. Așadar, de ce nu ne mai înțelegeam? De ce m-am căsătorit cu o persoană atât de diferită de mine? De ce nu vrea să se schimbe?
Într-un final, răgușit și dărâmat, m-am așezat pe jos în duș și am început să plâng. În disperarea care mă cuprinsese, am fost lovit de inspirație. Nu pe ea trebuia s-o schimb, ci pe mine. În acel moment, am început să mă rog. «Dacă pe ea n-o pot schimba, Doamne, atunci ajută-mă pe mine să mă schimb.»
M-am rugat până noaptea târziu. M-am rugat următoarea zi, în drum spre casă. M-am rugat când am pășit în casă și mi-am revăzut soția care abia dacă m-a recunoscut. În noaptea aceea, stând în pat cu ea, dar la o distanță considerabilă unul de celălalt, am știut ce am de făcut.
În dimineața următoare, m-am apropiat de soția mea în pat și am întrebat-o: «Cum îți pot face ziua mai bună?»
M-a privit furioasă și a întrebat: «Poftim?»
«Cum îți pot face ziua mai bună?»
«Nu poți», mi-a zis. «De ce întrebi asta?»
«Pentru că vorbesc serios», i-am zis. «Cum îți pot face ziua mai bună?»
M-a privit cu cinism. «Chiar vrei să faci ceva? Fă curat în bucătărie.»
Probabil se aștepta să mă supăr. În schimb, a primit un răspuns pozitiv din partea mea: «În regulă».
M-am dat jos din pat și am început să fac curățenie în bucătărie.
În ziua următoare, i-am pus aceeași întrebare: «Ce pot face să-ți fac ziua mai bună?»
«Fă curățenie în garaj».
Am inspirat adânc aer în plămâni. Avea să urmeze o zi plină și eram convins că mi-a cerut acest lucru intenționat.
Am fost pe punctul de a riposta, însă i-am răspuns: «În regulă».
În cele 2 ore care au urmat, am făcut curățenie în garaj.
Soția mea nu știa la ce să se aștepte din partea mea.
A treia zi, i-am pus aceeași întrebare: «Ce pot face azi ca tu să ai o zi mai bună?»
«Nimic”, mi-a zis. «Nu poți face nimic. Încetează să mă tot întrebi asta.»
«Îmi pare rău, dar nu am cum să fac asta. Mi-am luat un angajament față de mine însumi. Deci ce să fac să ai o zi mai bună?»,
«De ce faci asta?»
«Pentru că îmi pasă de tine», i-am răspuns. «Și de căsnicia noastră.»
În cea de-a patra dimineață, i-am pus aceeași întrebare. În zilele următoare la fel. Iar în cea de-a doua săptămână, s-a întâmplat un miracol. Când i-am adresat celebra întrebare soției mele, ochii acesteia s-au umplut de lacrimi. Apoi a izbucnit în plâns.
Când a fost în stare să vorbească, mi-a spus: «Încetează să mă mai întrebi asta. Nu tu ești problema. Eu sunt. Mi-e greu să trăiesc cu ea. Nici măcar nu știu de ce stai cu mine.»
Atunci, i-am ridicat ușor bărbia, până a ajuns să mă privească în ochi. «Pentru că te iubesc», i-am zis. «Cum îți pot face ziua mai bună?» «Eu ar trebui să te întreb asta.» «Ar trebui», i-am răspuns, «dar nu acum. Acum, eu sunt cel care trebuie să facă schimbarea. Tu trebuie doar să afli cât de mult însemni pentru mine.»
Și-a așezat capul pe pieptul meu. «Regret enorm că am fost atât de rea.»
«Te iubesc», i-am spus eu. «Te iubesc», a adăugat și ea. «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?»
M-a privit cu dragoste: «Putem petrece puțin timp împreună?»
Am zâmbit. «Mi-ar plăcea».
Am continuat să-i adresez aceeași întrebare pe parcursul unei luni. Conflictele dintre noi au luat sfârșit. Apoi, soția mea a început să-mi pună ea întrebarea: «Ce pot face pentru tine? Cum pot fi o soție mai bună pentru tine?»
Zidul dintre noi a căzut. Am început să avem discuții minunate despre ce vrem de la viață și ce putem face pentru a ne face unul celuilalt viața mai fericită. Nu ne-am rezolvat toate problemele, nici măcar nu pot spune că nu au mai avut loc conflicte.
Dar natura conflictelor de acum era foarte diferită față de natura conflictelor anterioare. Acum, erau mult mai rare și lipsite de substanță. Niciunul dintre noi nu le-a mai alimentat. Nu voiam decât să nu ne mai facem rău unul altuia.
Mariajul nostru a depășit deja vârsta de 13 ani. Și nu doar că îmi iubesc soția, o plac enorm. Îmi place să fiu cu ea. Am nevoie de ea. Multe dintre diferențele dintre noi deveniseră acum puncte forte. Restul diferențelor nici nu mai conta. Am învățat cum să avem grijă unul de celălalt și cel mai important este poate faptul că acum există dorința aceasta.
Căsătoria este grea. Dar greu este și să fii părinte, să-ţi păstrezi forma fizică și psihică, să scrii cărți sau orice alt lucru care este important în viața unui om. Este un dar nemaipomenit să ai un partener în această viață. Eu, personal, am învățat că instituția căsătoriei ne poate ajuta să ne vindecăm acele părți din noi pe care le iubim cel mai puțin. Pentru că toți avem lucruri pe care le iubim mai puțin la noi.
Cu timpul, am învățat că experiența noastră nu a fost altceva decât ilustrarea unei lecții mult mai importante despre căsnicie. Întrebarea pe care orice om aflat într-o relație trebuie să i-o adreseze partenerului lui este: «Ce pot face pentru tine pentru a-ți face ziua mai frumoasă?»
Asta înseamnă adevărata iubire. Romanele de dragoste sunt toate despre dorință și fericire, dar fericirea nu vine din dorință. Dragostea adevărată nu înseamnă să dorești o persoană, ci să-ți dorești să o faci fericită, uneori chiar în detrimentul propriei fericiri.
Nu susțin că ceea ce ni s-a întâmplat nouă va funcționa în cazul tuturor cuplurilor care se confruntă cu probleme. Nici măcar nu cred că trebuie salvate toate căsniciile. Eu, însă, Îi sunt extrem de recunoscător lui Dumnezeu pentru inspirația pe care mi-a dat-o în aceea zi.
Sunt recunoscător că familia mea este intactă și că mă trezesc în fiecare dimineață lângă soția mea, cel mai bun prieten al meu. Sunt recunoscător că și acum, după atâția ani, fiecare dintre noi și-a păstrat obiceiul de a-l întreba pe celălalt: «Ce pot face pentru a-ți face ziua mai bună?» Să fii de partea cealaltă a întrebării este un lucru pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață.”
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!
Sursa: DailyNews.ro
