ă prezentăm o rețetă extraordinară de budincă, pe care o preparau bunicile noastre. Mulți dintre noi asociem gustul cu cel din copilărie, fiindcă această budincă era desertul preferat. Aroma nemaipomenită îți sucește mințile. Deși budinca nu conține ouă, aceasta își menține bine forma, este foarte gustoasă și delicată și va fi pe placul tuturor.
Ingrediente:
-200 g de orez
-500 ml de lapte
-50 g de unt + 1 lingură de unt pentru ungerea formei
-500 g de mere
-200 g de zahăr
-1 priză de sare
-1 linguriță de zahăr vanilat
-scorțișoară după gust
Mod de preparare:
1. Spălați orezul și puneți-l într-o cratiță. Turnați deasupra laptele și adăugați o priză de sare.
2. Fierbeți orezul, cu 10 minute înainte de a fi gata adăugați zahărul vanilat, untul și 100 g de zahăr.
3. Împărțiți terciul obținut în 3 părți.
4. Curățați merele de coajă și semințe.
5. Dați merele prin răzătoarea mare.
6. Ungeți o formă de silicon cu o lingură de unt, puneți o parte de orez și nivelați-o cu o lingură.
7. Puneți deasupra 1/2 din merele rase și presărați 50 g de zahăr și scorțișoară după gust.
8. Apoi puneți orezul și repetați straturile. Ultimul strat trebuie să fie format din orez.
9. Acoperiți budinca cu folie de staniol, ca să nu fie uscată.
10. Coaceți budinca în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 35-40 de minute.
Pofta buna!