Cele mai multe proiecte de case, mai ales cele pe suprafeţe mai mici, au bucătăria deschisă spre camera de zi, numită şi bucătărie americană. Pentru familiile în care se găteşte mult, acest lucru poate reprezenta un inconvenient, mai ales dacă ne gândim la mirosurile mâncărurilor tradiţionale făcute pe aragaz. Va propunem trei modele de case cu bucătărie închisă, pentru a va pregăti în voie mâncărurile preferate.
Primul este un model clasic, foarte frumos, de casă cu mansardă, cu pridvor, balcoane în faţă şi în spate, cadre de lemn în jurul ferestrelor şi elemente decorative la nivelul acoperişului.
Este o casă spaţioasă, cu o suprafaţă totală de 167 de metri pătraţi şi una utilă de 126 mp. Are o bucătărie mare, de 14 mp, cu intrare din holul central, dar şi de pe terasă din spate. Sufrageria este alături, iar lângă ea este amenajată încă o camera pe post de birou. La parter se mai află o baie în care se intră tot din holul central, precum şi un vestibul.
La mansardă sunt amenajate trei dormitoare şi o baie.
Case cu bucătărie închisă. Prin uşi glisante
Cu un design tradiţional, plăcut, cu ferestre mari împărţite în ochiuri de geam şi prevăzute cu obloane şi acoperiş în patru ape, această casă cu mansardă are cam aceeaşi suprafaţă utilă, de 127 mp, dar o suprafaţă construită mai mică, de 149 mp.
Se intră printr-un vestibul, ce se continuă cu un hol lung la jumătatea parterului. Într-o parte sunt sufrageria şi bucătăria, separate prin uşi glisante, sufrageria având şi o ieşire pe mică terasă neacoperită din lateral. De cealaltă parte a holului, sunt două dormitoare cu o baie între ele.
La mansardă, suprafaţă utilă este ceva mai mică, dar permite amenajarea a alte două dormitoare, luminate prin acoperiş.
Case cu bucătărie închisă. Separată prin hol
Acest model are un aspect de casă de vacanţă, îmbrăcată în lemn la mansardă, cu balcoane de-o parte şi de altă şi o terasă mare pe două lături, mărginită de gărduleţ în ton cu designul casei. Are o suprafaţă construită de 131 mp şi una utilă de 111 mp.
Parterul este şi aici împărţit la jumătate de un hol, numai că sufrageria ocupă singură o parte, iar cealaltă jumătate este ocupată de bucătăria mare, cu cămară, şi o baie.
La mansardă sunt trei dormitoare, un dressing şi o baie.
Surse: MagazinulDeCase