Lista cu meniul zilnic de pe parcursul unei întregi săptămâni provine de la schitul Poiana Maicilor, care ţine de mănăstirea Durău (Neamţ). Împreună cu meniul vă prezentăm şi câteva reţete de bucate mănăstireşti de post renumite.
Fără îndoială, nicăieri nu se ţine mai cu stricteţe postul Paştilor decât într-o mănăstire. Pornind de la această premisă, dar şi de la realitatea că tot mai mulţi români aleg, din diverse considerente, să postească, vă prezentăm în cele ce urmează în ce constă meniul pentru o întreagă săptămână într-o vestită mănăstire românească, scrie ortodoxia.me
Am ales în acest sens meniul de la schitul Poiana Maicilor, care ţine de mănăstirea Durău (Neamţ), iar săptămâna aleasă este penultima a postului pascal de anul trecut, mai precis cea care s-a încheiat cu duminica Floriilor (cu dezlegare la peşte).
Ce gătesc şi mănâncă maicile în post, pe zile
În primul rând, trebuie să spunem că maicile de la amintita mănăstire au ales ca de luni până sâmbătă să nu cineze, ele servind doar două mese pe zi, la orele 10,00 şi 15,00. În ziua de Florii ele au servit masa la 12,00 şi la 18,00.
Luni: dimineaţa – ceai, cartofi copţi, linte verde, măsline, dulceaţă de cireşe amare, pâine. Prânz – ciorbă de urzici, mâncărică de fasole, gogonele, compot de prune, mere, pâine.
Marţi: dimineaţă – ceai, iahnie de fasole, orez dulce, dulceaţă de pepene galben, pâine. Prânz – ciorbă de fasole, piure de cartofi, urzici pasate, mămăligă, usturoi, compot de cireşe, banane, pâine.
Miercuri: dimineaţa – ceai, pate de soia de casă, cartofi natur, gem de prune, pâine. Prânz – supă de roşii, fasole verde, piure, mămăligă, usturoi, suc de fructe.
Joi: dimineaţa – ceai, salată orientală, fasole veche fiertă, dulceaţă de merişoare, pâine. Prânz – supă cremă de legume, pilaf, ciuperci fierte cu un pic de ceapă, pâine, halva.
Vineri: dimineaţa – ceai, cartofi copţi, salată de ghebe marinate, dulceaţă de cireşe, pâine. Prânz – supă de legume cu brocolli, ghiveci, castraveţi în oţet, salată de fructe.
Sâmbătă: dimineaţa – lapte de soia, pâine, pate de năut, cartofi prăjiţi, măsline, salată de spanac. Prânz – ciorbă de bureţi (hribi), piure, şniţele de soia, salată de varză murată, clătite de post, pâine.
Duminică: prânz – ciorbă de bureţi (hribi), păstrăv (de Florii, când este dezlegare la peşte), sarmale de post, chiftele de soia, cozonac de post. Cină – ceai, pâine, cartofi înăbuşiţi, salată de crudităţi, fructe diverse.
Cum se găteşte şi se ia masa la mănăstire
Evident, în mănăstiri servitul mesei ţine de un ritual aparte. De obicei, mâncarea se pune în boluri mari în mijlocul mesei şi fiecare se serveşte cât vrea. Totuşi, masa durează doar vreo 10-15 minute. Se face o rugăciune, după care stareţul sau stareţa sună dintr-un clopoţel şi începe masa. În timp ce mănâncă, nimeni nu vorbeşte şi ascultă un frate sau o soră care citeşte dintr-o carte de rugăciuni.
La sfârşit, se sună din nou din clopoţel, ceea ce marchează sfârşitul mesei. Toată lumea se ridică şi face rugăciunea de mulţumire.
Se spune că mâncarea este mai gustoasă la mănăstire şi pentru că maicile sau călugării care o prepară se roagă în timp ce gătesc. De obicei, repetă în timp ce lucrează rugăciunea lui Iisus: ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”.
Reţete din meniu pentru o săptămână de post
Pentru că meniul de post nu înseamnă mai nimic fără nişte reţete adecvate, vă prezentăm în continuare şi câteva moduri de preparare a bucatelor, culese de la mănăstirile din Moldova.
Borş de urzici
– Ingrediente: Urzici fragede, 1 litru borş, ceapă, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, morcovi – în cantităţile dorite, frunze de leuştean tocate, o jumătate de cană cu orez, 4 linguri untdelemn, sare, piper după gust. Preparare: Urzicile se curăţă, se spală în mai multe ape, se opăresc, se lasă la răcit, după care se toacă mărunt cu un cuţit din lemn. Morcovul, ceapa, rădăcinile de păstârnac şi de pătrunjel se curăţă şi se pun la fiert. Când sunt gata se strecoară. Separat, într-o cratiţă, se pune untdelemn la încins, se adaugă, după gust, ceapa tocată mărunt şi urzicile. Zeama strecurată de la zarzavat se pune din nou la fiert. Când a dat în clocot, se adaugă ceapa călită, urzicile şi orezul. Când s-a înmuiat orezul, se adaugă borşul, fiert separat, se potriveşte gustul cu sare, piper şi frunze de leuştean. Zarzavatul fiert se poate adăuga şi el, tăiat cubuleţe, sau poate fi servit separat, cu un sos.
Salată de sfeclă roşie
– Ingrediente: 2 sfecle potrivite ca mărime, hrean ras (după gust), 1-2 linguriţe untdelemn, o linguriţă rasă de zahăr, sare, zeamă de lămâie sau oţet de mere după gust. Preparare: Sfecla se spală bine şi se pune la fiert cu sare. După ce a fiert, se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoarea mare. Se adaugă zeamă de lămâie sau oţet de mere, zahăr, hrean dat pe răzătoarea mică, sare şi untdelemn.
Ciorbă de fasole
– Ingrediente: Fasole boabe, 1-2 căţei de usturoi, ceapă, morcovi, ţelină, păstârnac după gust, tarhon sau cimbru, sare. Preparare: Fasolea aleasă şi spălată se pune la înmuiat în apă, peste noapte. După ce s-a înmuiat, se pune la fiert. În momentul când dă în clocot şi se face spumă, se ia de pe foc, se spală şi se pune la fiert în altă apă încălzită. În această apă se adaugă ceapa, morcovul, ţelina, păstârnacul şi usturoiul. La sfârşit, se adaugă, după preferinţă, suc de roşii şi mirodenii: tarhon sau cimbru.
Mâncare de ştevie
– Ingrediente: 5-6 mâini de ştevie, 6 căţei de usturoi, 2 cepe potrivite, 1 lingură de mărar verde tocat, 250 ml untdelemn, 1 lingură făină, sare, piper după gust. Preparare: Ştevia se spală şi se pune la fiert în apă clocotită, cu sare. Se lasă 10 -15 minute şi se reţine o cană din zeama în care a fiert. Ceapa se taie mărunt, usturoiul se zdrobeşte şi se călesc amândouă într-o cratiţă cu untdelemn încins. Se adaugă făina şi zeama în care a fiert ştevia. Ştevia se toacă mărunt şi se adaugă peste ceapă. Se lasă până se încorporează bine, iar la sfârşit, gustul se potriveşte cu sare şi piper după gust. Mâncarea de ştevie se poate servi cu pilaf de orez sau cartofi natur.
Pate de soia – Boabele de soia se pun la înmuiat, de cu seară. A doua zi, se scurg şi se pun la fiert în altă apă timp aproximativ o oră. Observaţie: boabele de soia rămân un pic tari, oricât le-ai fierbe. Se dau prin maşina de tocat carne, apoi se pun în blender cu un pic de apă, sare, usturoi, condimente (oregano), un sfert de ceapă, una sau două ciuperci fierte.
Linte verde
– Se pune cantitatea dorită de linte la înmuiat de cu seară. Se scurge apa şi se pune la fiert în altă apă până când se înmoaie bobul de linte. Când e aproape gata se adaugă puţină sare şi puţin oţet (o linguriţă). Se scurge zeama şi se serveşte ca atare.
Chec de post cu nucă
– Ingrediente: 1 kg făină, 250 g zahăr tos, 1 lingură zahăr pudră, 250 g margarină vegetală, 200 g miez de nucă măcinată, 500 ml suc de fructe, 1 lingură scorţişoară măcinată, 1 lingură coajă de lămâie şi de portocală (amestecate), 1 linguriţă praf de copt, 1 linguriţă bicarbonat. Preparare: Într-un castron se pune margarina uşor încălzită, se bate spumă cu zahărul, adăugat treptat. La sfârşit se pun, în ploaie, făina, miezul de nucă, sucul de fructe, coaja de lămâie şi de portocală, scorţişoara, praful de copt şi bicarbonatul. Se obţine o compoziţie care trebuie să fie cât mai groasă, care se pune într-o tavă unsă cu margarină sau untdelemn şi se coace, timp de 50 – 60 de minute, la foc potrivit. Când este gata, se pune deasupra zahăr pudră.
Plăcintă de post cu mere – Ingrediente: 1 kg făină, 3 linguri oţet, o ceaşcă untdelemn, 1 linguriţă sare, apă cât cuprinde, 1 kg de mere. Preparare: Se frământă un aluat potrivit de tare, din ingredientele mai sus menţionate. Se întinde o foaie subţire. Merele se spală, se curăţă de coajă, se dau pe răzătoarea mare şi se storc de zeamă. Peste foaia întinsă se presară merele rase, în cantitatea do¬rită. Deasupra merelor se presară zahăr tos, după gust, şi esenţă de vanilie. Se rulează foaia şi se aşează într-o tavă unsă cu untdelemn. Se lasă la cuptor timp de 30 de minute. Se serveşte rece.
Orez dulce – O cană de orez se pune la fiert cu patru căni de apă rece la foc mic. Când e gata fiert se adaugă o jumătate de cană de zahăr şi o jumătate de linguriţă de sare.
Sursa: Secretul Cunoasterii