Credinta

Cea mai are bogăție a omului: sanatatea. Cel mai valoros sentiment: bunătatea. Cel mai de preț lucru: clipele cu cei dragi

 

 

 

Pe acest pământ, nimic nu mă încântă mai mult decât împletirea a tot ce este adevărat, curat, frumos, bun și vrednic de iubit din om. Dincolo de mărețe răsărituri, uimitoare apusuri, râuri cristaline, păduri de basm, cascade joviale, splendida natură în general, cea mai mare mirare, cel puțin pentru mine, rămâne omul frumos împodobit cu bunătate.

În fiecare gest de bunătate, în fiecare aplecare senină a iubirii, omul Îi seamănă tot mai mult lui Dumnezeu. Dumnezeu umblă printre noi, Îl vedem, Îl putem atinge și dialoga cu El prin acei oameni care s-au dezbrăcat de ură, neiertare, invidie și s-au lăsat umpluți de harul frumos al bunătății.

Dăruiţi zîmbete. Ce frumoşi sunt oamenii când zâmbesc! Dăruiţi zâmbete celor pe care îi cunoaşteţi, celor pe care nu-i cunoaşteţi.

Dăruiţi iertare. Iertaţi-i pe cei ce v-au greşit cu voie sau fără de voie. Iertaţi-i pe cei ce v-au rănit cu intenţie, iertaţi-i pe cei ce nici nu ştiu că v-au rănit. Iertaţi-i pe cei ce v-au cerut iertare, dar şi pe cei ce încă nu au făcut aceasta.

Dăruiţi îmbrăţişări. Îmbrăţişaţi-vă mai mult şi mai des, prietenii, cunoscuţii, rudele. Întârziaţi în îmbrăţişare, nu vă grăbiţi să vă desprindeţi pentru a vă îndepărta. Acest cadou nu-l puteţi oferi fără a-l primi totodată voi înşivă.

Dăruiţi pace! Aduceţi pace în sufletele care se-adună în jurul vostru, ca oamenii înfriguraţi în jurul focului. Ca să puteţi dărui pace trebuie să faceţi mai întâi pace în sufletul vostru.

Dăruiţi bucurie mîngâietoare! O mângâiere poate să ne umple sufletul mai mult decât o mie de vorbe, mai mult decât zeci de cadouri. Când ai un necaz nu te mai gândeşti decât la tine şi la necazul tău.

Putem dărui bucurie fără să avem bucurie în noi. Mai uşor treceţi peste un necaz căutând să trăiţi bucurii alături de alţi oameni decât să vă plângeţi.

Sursa  

Sursa