Mărarul este o plantă aromatică care are multe și valoroase proprietăți terapeutice și, în scop medicinal, se folosesc și semințele și frunzele.
Proprietăți
• Calciu
• Fier
• Magneziu
• Vitamina C
• Mangan
• Compuși antioxidanți: monoterpeni ( carvon, anetofuran, limonen ); flavonoide ( vicenină, kaempferol )
Uleiurile volatile din mărar au capacitatea de a ajuta la neutralizarea unor compuși cu potențial cancerigen precum benzopirenii, care se regăsesc în fumul de țigară și în fumul produs de cărbunii pentru grătar. Conform studiilor, acestea pot preveni și creșterea bacteriilor.
Grație conținutului bogat de calciu, mărarul contribuie la conservarea densității osoase, mai ales în perioada de menopauză, atunci când femeile sunt mai predispuse la osteoporoză.
Important!
Esențele aromatice din mărar se pierd prin prepararea termică, astfel că este indicat să adăugăm frunzele în mâncăruri la final.
• Tonice
• Aperitive
• Carminative
• Diuretice
• Stomahice
• Laxative
• Sedative
• Expectorante
• Emenagoge
• Antispastice
În ce boli ajută această plantă?
Conform doctorului Marc Bosquet, semințele de mărar au capacitatea de a tonifica stomacul și intestinele și pot fi folosite sub formă de ceai în:
• Balonare
• Sughiț
• Vărsături
• Dereglări menstruale
• Gaze stomacale
• Insomnie
Rețetă de ceai din semințe de mărar
La 1 cană cu apă clocotită se folosește 1 linguriță de semințe de mărar și se pot consuma câte 2 sau 3 căni de ceai pe zi.
Alte leacuri cu mărar
Frunzele de mărar, la fel ca semințele, au efecte diuretice și aperitive și pot fi folosite în spasme digestive, gaze, viermi intestinali și aerofagie, sub formă de infuzie: câte o cană, la o oră după masă.
Ceaiul din frunze de mărar, preparat prin fierbere, poate fi dat și copiilor contra colicilor, însă în doze mici de 1-2 linguri, după masă sau pot fi puse în biberon.
De asemenea, se poate consuma ceaiul contra hemoroizilor. Tratamentul poate fi completat de spălături externe cu o fiertură concentrată din semințe de mărar. La 200 ml de apă se folosesc 20 de grame de semințe și se fac aceste spălături o dată la 2 zile, timp de 8 zile.
Pentru pielea uscată, se poate stropi fața cu ceai de mărar care împiedică deshidratarea.
Contra oboselii, se recomandă băile generale cu mărar.
Frunzele de mărar aplicate pe sâni, sub formă de cataplasmă, reduc excesul de lapte matern. Contra inflamațiilor oculare și contra conjunctivitei, se poate folosi o loțiune preparată din semințe și frunze de mărar.
Împotriva insomniei, se poate încerca următorul remediu:
Se fierbe o linguriță de semințe de mărar împreună cu o cană de lapte, după care se strecoară și se bea seara înainte de culcare.
Nu stim cata lume iubeste mararul, insa din punctul nostru de vedere este o planta miraculoasa.
Stiai ca mararul ajuta la obtinerea unui abdomen frumos?
Pe langa multitudinea de beneficii pe care le aduce mararul corpului nostru, acesta este recomandat in dietele pentru slabit, deoarece are proprietati diuretice, impiedica retinerea de lichide si actioneaza in zonele cu probleme celulitice. Ceaiul din fructe de marar este recomandat in cazul problemelor de balonare si indigestie.
Mararul este un condiment foarte aromat originar din regiunile situate la est de Mediterana fiind folosit Evul Mediu pentru a alunga spiritele rele. Pentru romani este un simbol al vitalitatii. Efectele benefice ale mararului au fost mentionate si in farmacopeea egipteana de acum 5000 de ani. E o mirodenie foarte folosita in Europa, dar si in India, unde frunzele uscate de marar folosesc atat la aromatizarea salatelor, fripturilor si sosurilor cat si a lichiorurilor si dulceturilor.
Bogat in potasiu, sodiu si sulf, mararul este un foarte bun diuretic. Amelioreaza anxietatea si epuizarea nervoasa, insomia, tulburarile digestive, intareste unghiile. Contine ulei volatil intre 2,5-4% ( in frunzele de marar si in ramurile tinere si 3-6% in seminte) calciu, potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C. Uleiul volatil de marar contine intre 40-60% carvona (un puternic antioxidant specific mararului, dafinului si chimenului), substanta cu un puternic efect anti-cancerigen.
Mararul are proprietati digestive, antispastice, antiinflamatorii si diuretice. Pe vremuri, el a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie si daca in timpul unui banchet cineva ar fi baut prea mult, mararul calma excesul. Se spune ca are si proprietati afrodisiace.
Sub forma de infuzie mararul stimuleazǎ sistemul digestiv, semintele opresc sughitul, durerile de cap, tusea, stimuleaza lactatia, ajuta la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelelor si are actiune de antiseptic intestinal.
Folosit in ingrijirea dentitiei, aceasta planta curata in profunzime dintii si gingiile, reusind sa opreasca proliferarea bacteriilor responsabile de infectiile gingivale si de formarea cariilor. De asemenea, el este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentara, mestecarea frunzelor de marar putand calma durerile.
Mararul poate lupta impotriva dispepsiei nervoase si poate reduce febra, atunci cand este administrat sub forma de infuzie. Mararul opreste sughitul, stimuleaza pofta de mancare si poate chiar sa imbunatateasca libidoul si tonusul general. In cazul retentiei de apa, a spasmelor gastrice, a surplusului de greutate, sau in ulcere, este recomandat a se bea o infuzie de marar de 2 -3 ori pe zi.
Uleiul esential de marar, adaugat in ceai combate gazele intestinale si balonarea. Este eficace impotriva durerilor menstruale, a colicilor si a problemelor hepatice.
Uleiul esential de marar poate opri sforaitul, fiind de ajuns sa picurati cateva picaturi de ulei pe un prosop asezat pe perna.
Unii specialisti afirma ca ajuta chiar si la cresterea sanilor, datorita estrogenului continut. Eu nu as spune chiar ca ajuta la cresterea lor, insa cu siguranta ajuta la fermitatea lor.
Ca o concluzie, mararul ajuta astfel:
– te scapa de kilogramele in plus
– te ajuta la buna functionare a rinichilor– calmeaza durerile abdominale
– intareste oasele
– este benefic sistemului nervos
– iti ofera sani mai fermi
– iti improspateaza respiratia