Bauturi

Ceaiul de anghinare – Această plantă cu proprietăți medicinale in tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare

 

 

Ceaiul de anghinare – Această plantă cu proprietăți medicinale in tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare

 

 

Anghinarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, spinoase şi flori mari de culoare violacee şi formă globuloasă. Originară din Etiopia, anghinarea este una din cele mai vechi plante medicinale cunoscute în istoria umanităţii, ea traversând Egiptul Antic pentru a ajunge în Europa de Sud.

Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare. În medicina tradiţională, frunzele de anghinare erau folosite pentru proprietăţile coleretice şi diuretice

Actiuni:

Coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice,hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, diuretică, favorizează eliminarea renală a acidului uric, amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, vasodilatatoare, cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus), stimulează pofta de mâncare, antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativ, tonic amar, tonic digestiv.

Contribuie la:

  • producerea şi eliminarea de bilă
  • protejarea şi regenerarea celulei hepatice
  • îndepărtarea compuşilor toxici din ficat
  • menţinerea concentraţiei normale a colesterolului şi grăsimilor în sânge şi la nivelul ficatului
  • menţinerea în concentraţii normale a acidului uric din sânge
  • eliminarea tendinţei de evacuare lentă a scaunului.

Indicatii:

Se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică si renală, hepatite cronice, ciroză hepatică, colecistite acute şi cronice, diskinezie biliară, angiocolite (inflamaţii ale căilor biliare), enterite,

infecţii intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, hemoroizi, constipaţie, astenie, surmenaj, intoxicaţii.

Ceaiul de anghinare este si un agent perfect pentru a elimina intr-un timp cat mai scurt kilogramele in plus.

Are calitatea de a regla cantitatea de zahar din sange, in acelasi timp, avand si posibilitatea de a regla modul de realizare a colesterolului din corp. Datorita acestor caracteristici, este indicat a fi folosit si de catre persoanele ce sufera de diabet.

De asemenea, are un efect curativ prin faptul ca ajuta la eliminarea grasimilor suplimentare din corp. In acelasi timp, este perfect si pentru sistemul digestiv, ajutand corpul sa digere mai usor mancarea, se va imbunatati metabolismul, astfel, problema depunerilor de grasime nu va mai exista.

Administrare:

INTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.

macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

Precautii:

În caz de supradozare pot apărea: greţuri, diaree, nefrotoxicitate.

Contraindicatii:

Litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare.

 

Sursa