CEAI DE GHIMBIR. Această băutură grozav de sanatoasa este recomandată pentru tulburările digestive, întărirea sistemului imunitar şi calmarea greţurilor matinale care apar în cazul unor femei însărcinate. Ceaiul de ghimbir este foarte eficient impotriva unor tipuri de cancer, reduce inflamaţiile articulare şi durerile reumatice, intareste imunitatea organismului si scade nivelul colesterolului rău
Ghimbirul face parte din familia Zingiberacea si este considerat un aliat remarcabil pentru sanatate putand trata multe afecţiuni şi oferi rapid beneficii pentru sistemul digestiv. A fost utilizat ca plantă medicinală încă din antichitate pentru a ameliora problemele reumatice şi pentru a trata semnele de răceală şi gripă. Cercetările asupra ghimbirului au scos la iveală proprietăţi digestive şi anticancerigene, utilizări cosmetice şi o eficienţă surprinzator de buna a ceaiului de ghimbir în tratarea cancerului de colon şi a celui ovarian.
Desi ghimbirul poate fi consumat si sub forma condimentelor, pentru a conferi mâncărurilor, sucurilor proaspete sau prăjiturilor o aromă unică, revigorantă, pentru a putea profita de deplin de proprietatile binefacatoare ale ghimbirului trebuie să apelăm la varianta infuziei. O cană cu ceai de ghimbir pe zi contribuie la combaterea problemelor respiratorii si la diminuarea stresului , are un puternic efect antiinflamator şi întăreşte imunitatea organismului.
Ghimbirul conţine calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidraţi, fibre alimentare, seleniu, sodiu, vitaminele C, E şi B6.Uleiurile volatile din ghimbir au efecte analgezice, sedative şi antitermice. Acestea îi dau gustul şi aroma specifică şi favorizează mişcarea muşchilor tractului gastrointestinal, contribuind la o mai bună digestie.
Ghimbirul are aproape 500 de compuşi identificaţi, mulţi cu activităţi biologice cunoscute, acţionând în feluri diferite, fie influenţând o anumită enzimă sau proteină, fie sprijinind activitatea altor compuşi. Iată câteva dintre beneficiile ghimbirului:
1. Ceaiul e ghimbir ajută la digestie
Ghimbirul este foarte eficient pentru o digestie sănătoasă, el acţionând prin descompunerea proteinelor pentru a elibera stomacul şi intestinele de gaze. Este atât de eficient în acest sens întrucât are de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decât legendara papaya.
Odată ingerat, ghimbirul favorizează eliberarea unor enzime importante în procesul de digestie. Aceste enzime au un rol esenţial, deoarece ajută la absorbţia eficientă a nutrienţilor din alimentaţie. De asemenea, ajută la digerarea mâncărurilor grase prin stimularea producţiei de salivă şi uşurarea procesului de înghiţire.
Ceaiul de ghimbir combate disconfortul digestiv prin îmbunătăţirea absorbţiei de substanţe benefice din alimente şi prevenirea supraalimentaţiei. Prin urmare, ceaiul de ghimbir consumat după mesele îmbelşugate este excelent pentru recăpătarea controlului asupra digestiei.
În plus, consumat zilnic, ceaiul de ghimbir poate preveni apariţia diareei, a flatulenţelor, a balonării şi a indigestiei datorită substanţelor chimice din compoziţia sa, care tonifiază musculatura tractului digestiv, şi împiedică nivelul crescut de acid gastric, care poate cauza arsuri stomacale.
2. Ceaiul de ghimbir are efecte anti-ulcer
Ghimbirul are efecte importante anti-ulcer comparabile cu ale multora dintre medicamentele eliberate pe bază de reţetă şi conţine o substanţă numită zingibain, care distruge paraziţii şi ouăle lor. Extractele de ghimbir, testate în laborator, distrug o serie de paraziţi, cum sunt cei din peştele crud, în decurs de 16 ore. De aceea, infuzia de ghimbir este indicată în tratarea bolilor parazitare.
În caz de indigestie şi inapetenţă, se amestecă părţi egale de suc de ghimbir, lămâie şi sare şi se administrează înainte de mese. Pentru afecţiuni biliare amestecaţi două părţi de suc de ghimbir cu şapte părţi lapte, apoi fierbeţi până scade la jumătate; adăugaţi zahăr şi beţi înainte de culcare. Dacă va confruntaţi cu dureri de stomac sau de intestine, se recomandă o infuzie din ghimbir uscat, amestecat cu ulei de ricin, sau un amestec de răşină şi pudră de ghimbir.
3. Calmează greţurile matinale cu ceai de ghimbir
Ghimbirul calmează greţurile matinale care apar la unele femei însărcinate, atâta timp cât în sarcina se consumă o cană de ceai de ghimbir la două zile. Este un remediu eficient, care poate să fie folosit în siguranţă de femeile însărcinate care se confruntă cu acest simptom neplăcut.
Este cel mai bun remediu natural pentru greaţă, în toate formele sub care se găseşte: ulei esenţial, capsule, macerat în alcool, marinat în miere, murat în saramură sau oţet, după metodele orientale şi în special japoneze, fiert în supe ori preparat ca ceai, în infuzie.
Diminuează durerile menstruale
Această plantă este un remediu natural şi foarte util în diminuarea durerile menstruale. Dacă simptomele prezentate în fiecare lună vă complesesc, încercaţi să vă aplicaţi de câteva ori pe zi comprese locale cu ceai de ghimbir.E demonstrate ştiinţific că o compresă îmbibată în ceai de ghimbir şi aplicată pe regiunea inferioară a abdomenului poate ameliora durerile şi relaxează musculatura.
4. Ceaiul de ghimbir scade tensiunea
Ghimbirul scade tensiunea relaxând vasele de sânge ce înconjoară muşchii, facilitând circulaţia sanguină în tot corpul. Ajută la prevenirea şi tratarea greţurilor cauzate de mişcare şi calmează ameţelile.Ceaiul de ghimbir este excelent şi pentru o bună circulaţie a sângelui, previne formarea cheagurilor şi ajută la transportul oxigenului şi asubstanţelor nutritive către toate organele vitale din corp, inclusiv către penis (de unde şi efectul afrodisiac). Aminoacizii şi mineralele din rădăcina de ghimbir promovează de asemenea nivelul de eritrocite, drept urmare este reduc riscul de boli cardiovasculare.
5. Ceaiul de ghimbir ajută în răceli şi gripe
Putem să apelăm la efectele curative ale ghimbirului pentru a combate afecţiunile respiratorii. Este deosebit de eficient în tusea expectorantă, prin curăţarea plămânului, însă şi în problemele respiratorii alergice, cum este astmul. Ceaiul de ghimbir ajută în răceli şi gripe prin inducerea transpiraţiei şi tonifică sistemul imunitar. În plus, are acţiune expectorantă, fiind benefic pentru a scăpa de tuse, bronşită, iritaţii ale gâtului. Un mod simplu de a face ceai de ghimbir este să aduceţi apa la fierbere, tăiaţi câteva felii de ghimbir şi lăsaţi-le să fiarbă la for mic în apă pentru 10-15 minute. Ceaiul de ghimbir este extrem de eficient în tratarea răcelilor datorită faptului că decongestionează căile nazale superioare, umezeşte muscoasa gâtului, ajutând astfel la ameliorarea tusei, şi favorizează expectoraţia, care grăbeşte astfel procesul de vindecare.
Prepară-ţi acasă o cană de ceai de ghimbir după următoarea reţetă:
Cojeşte rădăcina de ghimbir proaspată, taie o bucata mică şi dă-o pe răzătoare până când obţii 2-3 linguriţe de răzătură. Pune ghimbirul într-o cană şi toarnă peste apă fierbinte care să acopere 3/4 din cană (este preferabil să torni apa după ce a clocotit vreo 2 minute), apoi completează restul cu suc proaspăt de lămâie sau lime. Dacă bei ceaiul îndulcit sau eşti răcit, adaugă o linguriţă de miere (de tei sau salcâm) şi acoperă mixtura, lăsând-o câteva minute să infuzeze bine. Trece-l printr-o strecurătoare ca să scapi de răzătură şi consumă-l cât este cald.
ATENTIE: Este foarte important să se consume rădăcina proaspătă de ghimbir, nu pliculeţele cu prafuri destul de incerte ca origine.
6. Ceaiul de ghimbir ameliorează simptomele supărătoare ale afecţiunile respiratorii: alergii, astm
Nutriţionistul Phyllis Balch scrie în cartea sa “Prescription for Herbal Healing” că ghimbirul acţionează prin inhibarea unui component al sistemului imunitar care provoacă alergiile şi astmul. Cercetători francezi au arătat într-un studiu publicat în decembrie 2008 în jurnalul “International Immunopharmacology” că ghimbirul reduce inflamaţiile cailor respiratorii, în special în plămâni, reducând simptomele respiratorii asociate cu alergiile de sezon.
7.Ghimbirul este foarte eficient împotriva cancerului
Ghimbirul este unul dintre cei mai redutabili duşmani ai cancerului, considerat chiar a avea un efect antitumoral în leucemii.Extrasele de ghimbir stimulează imunitatea prin creşterea activităţii timusului şi splinei, precum şi producţia de fagocite. Şi în cancerul de sân este indicat consumul de ghimbir, care se pare că ar inhiba invazia, motilitatea şi aglutinarea celulelor canceroase.
8.Tulburări sexuale
Cercetatarile ştiinţifice efectuate asupra ghimbirului atestă faptul că această plantă aromatică este utilă persoanelor care suferă de tulburări sexuale. Potrivit specialiştilor, efectul „viagra” al ghimbirului poate îmbunătăţi viată sexuală, acesta acţionând asupra organelor genitale, îmbunătăţind circulaţia sangvină.
9.Reduce inflamaţiile articulare şi durerile reumatice
Ghimbirul reduce inflamaţiile articulaţiilor, fiind recomandat adesea în artrită reumatoidă. De asemenea, dacă beţi o cană de ceai de ghimbir după ce aţi depus efort fizic, puteţi evita apariţia febrei musculare şi a durerilor de încheieturi, în general. În cazul inflamatiilor locale, de tipul luxatiilor sau entorselor, compresele cu ghimbir fac minuni.
10.Scade nivelul colesterolului rău
Studiile recente arată că ghimbirul scade nivelul colesterolului rău din organism, reducând riscul bolilor de inimă. Contribuie la o bună circulaţie a sângelui, printr-un complex optim de minerale şi aminoacizi, eficient în lupta cu bolile cardiovasculare. În plus, această plantă întăreşte imunitatea organismului, printr-o combinaţie de antioxidanţi care, în paralel, se dovedeşte eficientă şi în lupta cu colesterolul şi chiar în prevenirea cancerului.
11.Ceaiul de ghimbir are efecte analgezice puternice
O cană de ceai de ghimbir reduce prostaglandinele care sensibilizează receptorii durerii din terminaţiile nervoase, demonstrând efecte puternic analgezice. Este un bun remediu împotriva stresului, iar potrivit specialiştilor, efectul ceaiului de ghimbir este similar cu cel al anxioliticelor uşoare, tip Xanax.
12.Ceaiul de ghimbir intareste imunitatea organismului
Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de cholesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.
Ceai de ghimbir – Precauţii şi contraindicaţii
Ghimbirul nu ar trebui folosit de către persoanele cu inflamaţii ale stomacului sau plămânilor. Efectele secundare sunt rare şi apar atunci când se foloseşte fără discernământ sau se consumă în cantităţi mari, zilnic.
Totuşi, există persoane sensibile, cărora le poate provoca arsuri la stomac. În cazul femeilor însărcinate, se recomandă prudenţă; se poate administra ghimbir, împotriva greturilor şi ameţelilor, dar nu pe termen lung.
Persoanele cu pietre la fiere trebuie să se sfătuiască cu medicul înainte de a recurge la un tratamament cu ghimbir. Evitaţi să luaţi ghimbir, cu două săptămâni înainte de a suferi o intervenţie chirurgicală.
Reacţii cu alte medicamente ale ceaiului de ghimbir
Ghimbirul poate prelungi starea de somn, dacă este luat împreună cu barbituricele. Consumul zilnic de ghimbir poate să intervină în absorbţia fierului şi a vitaminelor liposolubile.
Ghimbirul sporeşte puterea unor medicamente ca aspirina, clopidogrel (Plavix), ticlopidine (Ticlid), warfarin (Coumadin), fapt ce poate duce la apariţia unor hemoragii (stimulează circulaţia).
Oricum l-aţi prefera, fie în feluri de mâncare condimentate, în băuturi naturale ori preparat sub formă de ceai, ghimbirul vă va surprinde şi energiza organismul, prin gustul deosebit şi efectele benefice pentru sănătate. Consumat cu moderaţie, ceaiul de ghimbir ajută la o bună funcţionare a organismului, facilitează însănătoşirea şi previne apariţia anumitor boli.
Sursa: V for Verde