Pare o rețetă ușoară: pui gogoșarii, pui oțet și apă și condimente… Dar știți bine, sunt sigură, că rareori găsești în cămara cuiva gogoșarul perfect conservat. Acel gogoșar intens colorat, bine pătruns de oțet și potrivit de acru – ca să nu-ți strâmbe ochii atunci când îl muști – și dulce fix atât cât trebuie.
Am făcut și eu diferite combinații până am ajuns la ceea ce sunt convinsă a fi cea mai bună rețetă din gogoșari în oțet. Ieșeau prea acri pentru gustul meu (cu oțet și apă în părți egale ori numai cu oțet) ori erau mult prea dulci pentru o murătură (cu zahăr pus cu kilogramul, după rețetele altora).
Nu fac cantități industriale de murături. Cu toate astea, nici nu mai știu de câte ori am fost întrebată când le voi face ca să le și vând (am spus același lucru: n-a venit timpul meu încă). Prefer câteva borcane din fiecare, să am puțin din multe, să nu ne plictisim.
Așa și acum: am conservat cele două kilograme de gogoșari din piață, din care m-am ales cu 11 borcane de 800 de mililitri. Am mai avut o țelină cu tot cu frunze, 4-5 rădăcini de hrean, oțet din vin (cam 1,5 litri), zahăr brun, sare, doua linguri de ulei, boabe de piper și muștar, câteva frunze de dafin, câteva cuișoare și o steluță de anason.
Povestea de început o știți, despre cum se spală și taie gogoșarii. Și cu borcanele știi ce este de făcut CA SĂ FIE SIGURE și să nu păstreze impurități care să îți strice mai târziu conserva. Bun, i-am tăiat, i-am pregătit pentru îmbarcare, iar acum îi punem în borcane strecurând printre ei felii de țelină și așchii de hrean.
Rămâne să pregătim oțetul, dar de unde știm cât ne trebuie?? Am botezat ”testul borcanului” acest mod în care aflu mereu cât lichid îmi trebuie: umplu un borcan cu tot ce trebuie pentru murături, apoi completez cu apă cât încape. Vărs apoi apa într-o cană gradată și văd cât lichid îmi trebuie pentru un singur borcan.
În continuare, este doar matematică simplă, pentru că înmulțești cantitatea de apă măsurată cu numărul de borcane pe care trebuie să le umpli. Adaugă o cană în plus, pentru siguranță, să ai o rezervă la nevoie. Voila!Oțetul se pune la fiert cu condimentele și cu apă și o linguriță de sare.
Proporția care pentru mine s-a dovedit cea mai bună este
o parte de oțet la două părți de apă, adica un litru de oțet la doi litri de apă.
Iar zahăr – o lingură cu vârf ori două linguri rase la un borcan de 800 ml.
Din momentul in care au fost puse aceste cantități la fiert, mai rămâne de făcut doar tunaj fin: mai pui în oală două linguri de zahăr dacă ți se pare că totuși vrei mai dulce, dar mie mi s-a părut suficientă lingura mare cu vârf calculată pentru fiecare borcan.
Și la aromă ar fi un secret sau poate mai multe. Piperul boabe are o aromă care se difuzează în timp și se combină cu cea a hreanului, făcând gogoșarii să fie picanți bine. Cele câteva cuișoare și anasonul se leagă într-un fel cu dulceața gogoșarilor și a zahărului, lăsând o urmă care nu știi de unde vine, dar îți încântă binișor gura.
Când s-a răcorit o idee oțetul (nu-l pune fierbinte, că vor crăpa gogoșarii), se toarnă în borcane, care apoi se acoperă și se țin sub pătură, să nădușească bine gogoșarii.
Ne-om vedea cu ei peste vreo săptămână, când mă gândesc eu că i-ar fi pătruns oțetul cel aromat și dulce. Vedem atunci cât ne acrim cu ei mâncărica de alături și cât se îndulcesc ei de bucurie că i-am plăcut.
Pofta buna !
Sursa: Bucătăreli la borcan
