Sfaturi utile

Celebrul ritual al Babei Vanga pentru noroc la BANI! Toți cei care l-au încercat spun că s-au îmbogățit peste noapte!

 

 

Stai prost cu banii? Baba Vanga, celebra clarvăzătoare și vindecătoare ale cărei profeții s-au împlinit, are un ritual aparte pentru atragerea norocului.

Baba Vanga are un renume internațional, astfel că, zicerile ei au devenit literă de lege pentru multe popoare. Ritualul pentru a avea noroc la bani este simplu, dar efcient, avertizează cei care deja l-au încercat.

Aveți nevoie de:

un ou de găină,

trei monede,

un castron în formă de triunghi și

trei lumânări de la Biserică.

Puneți monedele în colțurile castronului, așezați lumânările, iar în centru – oul.

Apoi rostiți de 33 de ori: ”Am pus o găină într-un ou alb, nu un simplu ou, ci unul aducător de bani. Oricine va mânca acest ou să se îmbogățească și să nu știe de rău. Eu, sclavul lui Dumnezeu (numele tău), am umblat, am găsit un ou, l-am mâncat și lui Dumnezeu i-am mulțumit pentru darul pe care mi L-a dat. Acum, bogăția nu mă va părăsi niciodată! Amin!”

Apoi luați oul, fierbeți-l tare și, înainte să îl consumați, rupeți-l în două, în dreptul frunții, spunând: ”Rup acest ou în două și aduc norocul la mine!”

Ritualul Babei Vanga este renumit tocmai pentru că toți cei care l-au încercat spun că a funcționat!

Baba Vanga, celebra clarvăzătoare oarbă din Bulgaria, a făcut previziuni cutremurătoare despre următorul președinte al Statelor Unite. Prezicătoarea care a prevăzut atacurile din 11 septembrie 2001 ar fi spus că în America va începe un nou război civil și că nu va exista niciodată al 45-lea președinte SUA, după liderul de culoare.

Baba Vanga ar fi prezis că al 44-lea președinte al Americii va fi un lider de culoare, însă după ce mandatul lui Barack Obama se va încheia efectiv NU va mai exista un alt șef la Casa Albă.

Potrivit profeției înfricoșătoare, citate de Yahoo News, dar și de surse de notorietate gen Washington Post, țara va intra într-o criză teribilă în preajma predării mandatului de președinte și se va declanșa o divizare dură între statele din nord și cele din sud, caz similar Războiului Civil American.

Clarvăzătoarea oarbă din Bulgaria ar fi prezis chiar înainte să moară, la vârsta de 85 de ani și că anul 2016 „va aduce o invazie a extremiştilor musulmani” asupra Europei, iar continentul nostru se va confrunta cu atacuri chimice venite din partea „invadatorilor musulmani”, potrivit realitatea.net.

În următoarea perioadă, continentul european ar putea ajunge „la sfârşitul existenţei sale”, a mai spus Baba Vanga, potrivit Mirror.co.uk.

Mai concret, profeta cunoscută ca Nostradamus din Balcani le-ar fi spus apropiaţilor săi: „[Extremiştii] vor folosi un arsenal de arme chimice împotriva europenilor”

Baba Vanga a murit în 1996. Adepţii celebrei clarvăzătoare spun că profeţiile acesteia s-au împlinit până acum în proporţie de peste 85%. Baba Vanga ar fi prevestit cu exactitate atacurile din 2001 asupra New York-ului, tsunamiul din Japonia din 2004 şi ascensiunea islamismului.

Baba Vanga și România

În ce ne privește pe noi, românii, Baba Vanga are o predicție care a fost făcută cunoscută, conform dorinței ei, la 24 ianuarie 2005. Este vorba despre faptul că în România, atunci, avea să apară pe lume omul providențial, care are ca misiune salvarea țării, a continentului, poate și a lumii. Cine este acest om? Românii și lumea îl vor recunoaște la momentul potrivit. Deocamdată, spunea tot Baba Vanga, el va crește departe de baștina strămoșilor săi.

Sursa: Anamaria Vasile