Fraţi creştini, Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie de astăzi ne învaţă trei lucruri mari, trei fapte mari şi bune: nepomenirea răului, postul şi rugăciunea.
Nu fără înţelepciune s-a pus această Evanghelie la începutul Postului Mare, ci cu mare înţelepciune şi cu scop preabun, ca să ne înveţe pe noi când este primit postul nostru, care-i postul cel adevărat, şi de ce anume trebuie însoţit postul nostru, ca să fie bine primit înaintea lui Dumnezeu.
Înainte de toate, această rugăciune trebuie rostită azi, în ziua Izgonirii lui Adam din Rai:
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi Prealuminat, întăreşte-ne, luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate şi de toată necurăţia şi izbăveşte-ne de tot ce este rău.
Nu ne lăsa în întunericul păcatelor şi al fărădelegilor, ci iartă-ne Doamne şi îndreaptă-ne paşii spre calea cea bună a Sfântului Tău Adevăr. Luminează-ne inima, sufletul şi mintea. Luminează-
ne familiile, copiii şi pe toţi cei dragi ai noştri.
Luminează lumea întreagă, că în această lume trăim şi noi. Luminează-ne viaţa noastră şi tot ce nu este luminat de Tine Doamne! Binecuvintează-ne să facem cele bine plăcute Ţie și Tuturor Sfinţilor.
Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate, pune focul iubirii Tale sfinte în inimile noastre, ocroteşte-ne, fă-ne răbdători, smeriţi şi înţelepţi şi dă-ne ajutorul necesar mântuirii sufletelor noastre, ca să trăim în veşnicie în Iubirea Ta Sfântă, unde Slavă să-Ţi cântăm împreună cu Îngerii.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Îţi mulţumim pentru tot ajutorul şi pentru toate milele Tale ştiute şi neştiute!
Slavă Ţie Doamne! Slavă Ţie!
Amin!”