Când un membru al familiei a fost stăpânit de patima beției, toți ceilalți se întristează și nu știu ce metode să mai găsească pentru a-l aduce pe cel cu probleme pe calea cea bună. Există însă o icoană, cu adevărat făcătoare de minuni, Potirul Nesecat, grabnic ajutătoare pentru cei care trebuie să se lase de băutură.
Citiți rugăciunea timp de 40 de zile, mai ales în postul Paștelui!
Întrucât patima beției poate fi uneori nevindecabilă, rugați-vă cu toată inima icoanei Potirul Nesecat și citiți această rugăciune timp de 40 de zile. Preacurata nu vă lasă niciodată la greu!
“O, Prea milostivă Stăpână! Pentru a dobândi apărarea Ta cădem acum la Tine. Caută spre rugăciunile noastre, auzi-ne cu milostivire pre noi: soțiile, copiii, maicile celor împătimiți de boala cea grea a beției, frații și surorile noastre, care din această pricină sunt căzuti de la Maica noastră, Biserica lui Hristos, și deci de la mântuire, și îi tămăduiește pe aceștia ce pătimesc.
O, milostivă Maică a lui Dumnezeu, atinge-Te de inimile lor și scoate-i degrabă din căderile în păcate, adu-i la înfrânarea cea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să ne ierte greșelile, să nu își întoarcă milostivirea de la zidirea Sa și să ne întarească în trezire și înțelepciune.
Primește, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor ce varsă pâraie de lacrimi pentru copiii lor, ale soțiilor ce plang pentru soții lor, ale copiilor, orfanilor și neputincioșilor părinti și ale noastre, ale tuturor celor ce cădem la icoana Ta, pentru ca să ajungă, prin rugăciunile Tale, acest strigăt al nostru la Tronul Celui Preaînalt.
Acoperă-ne și ne păzește ca să nu fim robiți de cel viclean și de toate cursele vrășmașilor; ajută-ne în ceasul cel cumplit al morții, ca, prin rugăciunile Tale, să trecem vămile vazduhului. Izbăvește-ne de osanda cea veșnică și mijlocește ca milostivirea lui Dumnezeu să ne acopere acum și pururea și în vecii cei nesfârșiți. Amin!”.