Aperitive si Gustari

Coarnele – Fructe care ajută în dereglările glandei tiroidei și ale sistemului limfatic

 

 

Coarnele – Fructe care ajută în dereglările glandei tiroidei și ale sistemului limfatic

 

 

Coarnele de pădure sunt fructe mici, de nuanță roşie, portocalie sau chiar galbenă, care se coc în primele luni de toamnă. Sunt considerate fructe cu virtuți curative care pot fi folosite și ca tratament naturist pentru diverse afecțiuni medicale.

Coarnele de pădure proaspete au un gust asemănător cu al merișoarelor (afinelor roșii). Au un singur sâmbure şi cresc și la noi în țară în zona de câmpie sau în pădurile de foioase. Fructele sunt comestibile și se coc numai după ce cad din copac. Când sunt coapte, fructele numite coarne de pădure au o nuanță de roșu închis sau galben strălucitor.
Din punct de vedere botanic, coarnele de pădure au numele de Cornus mas. Mai sunt cunoscute ca cherry cornelian și aparțin familiei “dogwood” științific cunoscută sub numele de “cornaceae”. Acest fruct cu nume diverse, precum cherry Cornelian, cornel european sau Dogwood are rădăcinile sale originare în sudul Europei. Această plantă poate fi cultivată chiar și cu scopuri decorative deoarece are frunze plăcute, care pare că de fapt cresc opuse una alteia, de 4-10 cm lungime si 2-4 cm lățime. Forma coarnelor de pădure este una ovală alungită.

Fructele numite coarne de pădure au proprietăți medicinale și substanțe nutritive cu beneficii majore pentru sănătate. Acest fruct este unul astringent care poate provoca chiar contracția mușchilor sau țesuturilor corpului în caz de sângerare excesivă. Este, de asemenea, un febrifug care ajută la reducerea impactului febrei și poate reduce temperatura corpului la normal. Coaja și fructele sunt de asemenea nutritive și ajută la restabilirea nutrienților pierduți din organism. Proprietatea astringentă a fructului acționează ca un bun tratament pentru afecțiunile intestinale și febră. Florile coarnelor de pădure sunt folosite în tratamentul diareei.

Proprietăți nutritive și beneficii pentru sănătate.

Proprietățile curative ale coarnelor de pădure sunt associate cu tratamentul naturist a diverse afecțiuni cum ar fi dureri la nivelul spatelui și genunchiului, vertij, tinitus, urinare frecventă, frisoane și febră, palpitații, neurastenie, tulburări menstruale.

Sucul de coarne de pădure are excelente proprietăți de revitalizare și remineralizare. Coarnele de pădure proaspete din care se obține sucul prin presare la rece sunt deosebit de bogate în potasiu, fier, calciu, mangan, zinc. Practic, aceste fructe de pădure extrag din sol minerale într-o concentrație extraordinară de care noi putem beneficia pentru sănătate.

 

Sursa