Fripturi si Gratare

Costițe la cuptor cu cartofi și ciuperci – o mâncare pe cât de simplă, pe atât de bună!

 

 

 

 

Costițe la cuptor cu cartofi și ciuperci. Un preparat ușor de gătit, perfect pentru un prânz în familie sau o cină cu prietenii.

 

Ingrediente:

-1,5 kg costițe de porc;

-4 linguri de maioneză;

-sare și piper negru;

-oregano;

-1 kg de cartofi;

-4 căței de usturoi;

-3 cepe;

-350 gr de ciuperci;

-100 ml de apă.

 

Mod de preparare:

1.Marinați costițele. Le tăiați bucăți porționate, apoi adăugați sare, piper, oregano, usturoi dat prin presă și maioneză. Puteți folosi ulei în loc de maioneză. Amestecați foarte bine costițele și le lăsați la marinat.

2.Tăiați ceapa jumătăți de rondele, iar ciupercile – lamele de grosime medie.

3.Încingeți tigaia cu ulei, adăugați ceapa și o înăbușiți, până devine translucidă. Apoi adăugați ciupercile și prăjiți legumele încă timp de 2-3 minute. Ciupercile și ceapa pot fi folosite crude.

4.Tăiați cartofii rondele, sferturi sau felii.

5.Ungeți tava sau forma de copt cu unt, așezați un strat de ceapă cu ciuperci, apoi adăugați cartofii și îi asezonați cu sare și piper. Puteți adăuga boia sau dovlecei, experimentați!

6.Așezați costițele marinate, turnați apa și dați tava la cuptorul preîncălzit până la 180°C pentru 40-50 de minute. Dacă carnea începe să se rumenească prea tare, acoperiți tava cu staniol. Ultimele 10 minute puteți seta temperatura de 200°C.

Un prânz extraordinar din garnitură și carne gătite împreună. Toate ingredientele au îmbibat gusturile și aromele. O rețetă rapidă, dar într-atât de gustoasă.

 

Poftă bună!

 

Sursa