Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Cum să aduci liniște, sanatate și spor în casă rostind o rugăciune în postul Craciunului!

 

 

 

 

Cea mai așteptată sărbătoare din an, Nașterea Mântuitorului, este precedată de un post de 40 de zile, în care pe lângă abținerea de la preparate de dulce, credinciosul trebuie să-și manifeste credința prin citirea de rugăciuni.

Aduce liniște și spor în casă și în familie

Această rugăciune trebuie spusă de orice persoană, în fiecare zi, cu multă credință și inimă curată, iar urmările nu vor înceta să se arate…

„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului; că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

De asemenea, cei care nu știu carte sau cei plecați în călătorie, să spună de câte 33 de ori rugăciunea Tatăl nostru, dimineaţa, seara şi la miezul nopţii.

Nu în ultimul rând, în Postul Crăciunului se citește Acatistul Nașterii Domnului.

 

Sursa: Secretele