Remedii naturiste

Cum sa tratezi raceala si gripa fara medicamente

 

 

 

Tratamente recomandate pentru tuse

Cea mai frecvent utilizată reţetă în medicina casnică are la bază ceapa, din care se prepară un suc stors din aproximativ 100 g ceapă coaptă în spuză, din care se beau câte 2-3 linguri.

O altă reţetă foloseşte un decoct din două cepe cu coajă, tăiate mărunt, şi trei nuci zdrobite, fierte împreună într-un litru de apă, timp de 10-15 minute; se îndulceşte cu miere de albine şi se bea întreaga cantitate prin înghiţituri mici, în cursul unei zile, având efecte emoliente, expectorante şi imuno-stimulatoare.

Acţiune deosebită în calmarea tusei are infuzia din flori de tei, un valoros remediu natural, cu o multitudine de calităţi neurosedative, antispastice, sudorifice, antiinflamatoare ale căilor respiratorii superioare, emoliente ale secreţiilor pulmonare şi expectorante.

Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă flori uscate la 200 ml apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere sau zahăr.

Alte infuzii pentru calmarea tusei folosesc:- flori de soc, podbal, salcâm, bujor (petale), mac roşu (petale), trandafir de dulceaţă (petale), lavandă, nalbă mare, ciuboţica-cucului, lumânărică, piersic, porumbar;- frunze de mentă, patlagină, salvie;- herba de isop, cimbru, cimbrişor, busuioc, trei-fraţi-pătaţi, sunătoare, cimbru de cultură, busuioc sălbatic, cătuşe, sovârv, brâncuţă, toporaşi, unguraş;- muguri de brad şi pin;- fructe zdrobite de ienupăr, măceş şi fenicul (pentru copii).

Sunt mult utilizate câteva amestecuri de plante, verificate, în decursul timpului, pentru eficienţă în combaterea tusei:- pătlagină, lumânărică, podbal, soc şi mierea ursului;- lumânărică, ciuboţica- cucului, nalbă mare;- tei, ciuboţica-cucului, nalbă de grădină, cimbru de cultură, isop, trei-fraţi-pătaţi, fenicul;- patlagină, tei, podbal, coada-şoricelului, limba-mielului, limba-câinelui, muşchi-de-piatră.

Alte produse antitusive sunt siropurile din muguri de brad şi de pin.

Comprese şi băi fierbinţiÎn uz extern sunt eficiente:- comprese calde pe gât şi piept, în faza de debut, cu decoct de muşeţel;- comprese cu bitter suedez aplicate pe piept, după ungere prealabilă cu alifie de gălbenele;

– cataplasme cu răşină de brad topită în ceară (părţi egale);

– cataplasme calde cu făină de muştar, cu făină de in sau frunze proaspete de brânca ursului;

– băi fierbinţi de mâini şi de picioare, dimineaţa şi seara, timp de 8 minute, cu extract de nalbă mare, mac, mentă, iarba mielului, rotungioară, pătrunjel şi toporaşi (în părţi egale);- frecţii pe piept, de 3 ori pe zi, cu amestec din 2 linguri ulei de ricin şi 1 lingură ulei de terebentină după care se înveleşte cu o pătură.

Apiterapia recomandă:-

miere de albine (4 linguri) amestecată cu 4 linguri unt şi 100 ml alcool rafinat 30%, din care se ia câte o lingură dimineaţa, pe nemâncate;

– propolis mărunţit (1 linguriţă la 250 ml apă) se fierbe până scade la jumătate, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se iau câte 3 linguriţe pe zi.

 Sursa : Ziarul Lumina