Credinta

Daca ai probleme cu banii și datoriile te copleșesc, ar trebui să te rogi Sfântului Mina!

 

Daca ai probleme cu banii și datoriile te copleșesc, ar trebui să te rogi Sfântului Mina!

 

O, Preasfinte şi întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, şi de minuni făcătorule; primeşte această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat , scap eu ticălosul şi către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinţi mă rog ţie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi sărăcia şi ticăloşia mea; vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu.

De aceea mă rog ţie, Fericite şi Sfinte Mina, grăbeşte-te de mă ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi mă sprijineşte pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele şi nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul şi scârbitul, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că de ai şi pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinţe astăzi vieţuieşti luminat şi ai aflat dar de la Dumnezeu.

Fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile şi ajutorul tău m-au făcut şi pe mine, ticălosul şi scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguţătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigaşul său şi l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că şi din mort şi tăiat în bucăţi, tu l-ai vindecat şi l-ai făcut sănătos.

Asemenea şi lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ţinut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot aşa şi femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locaşul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostaşul acela ce o silea spre păcat, dar şi pe ostaş după cuviinţă l-ai certat.

La fel şi şchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciunea îndată l-ai tămăduit. Asemenea şi femeii celei mute, i-ai deschis graiul şi vorbea curat. De asemenea atunci când iudeul dăduse prietenului său creştin o pungă cu galbeni, pe care creştinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu, nu numai că ai izbăvit pe creştin de jurământ, dar şi evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine şi a venit la credinţa creştină. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au făcut pe mine a crede că la orice facere de bine eşti gata ajutător şi grabnic folositor şi minunat.

De ceea încredinţat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerănd cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta şi eu cred că tu acelaşi eşti, Sfinte, ca atunci şi astaziăzi,că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceasta şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, şi mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenice Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.

Către Acela roagă-te ca să fiu şi eu ajutat şi miluit pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăvit, ca să laud şi bine să cuvântez şi să slăvesc întru tot lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

 

 Sursă