Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Cel prea Înalt,
Mă rog ţie cu smerenie către a Ta slavă şi vrere
Dă-mi Puterea de a înmulţi Pâinile şi Peştii, cum a făcut în pustietate Puterea Ta Dumnezeiască
Când ai săturat noroadele.
Vezi-ne Iisuse Hristoase Viaţa şi nevoile
Şi asemeni păsărilor cerului
Fă-ne să dobândim,
Tot ce ne este de trebuinţă.
Nu cerem Dumnezeule averi
Nu cerem bogăţii,
Ci doar atât cât cere trupul nostru muritor,
Pentru a vieţui în lumea în care ne-ai lăsat
Dumnezeule Prea Înalt. Prin puterea şi voinţa ta, din ceea ce avem
Prin mare mila Ta Să dăm cu dragoste celor care nu au,
Astfel încât să se bucure
Şi cel străin, şi cel nevoiaş, şi cel bolnav
De la masa noastră, de la casa noastră,
de la toate ale noastre
când nevoia bate la uşă,
Nu rămânem ferecaţi,
ci dăruim cu sufletul curat, mulţumindu-i lui Dumnezeu că avem de unde da.
Din prinosul casei noastre celor nevoiaşi,celor străini
Dă-ne bucuria Doamne că suntem în stare de a da. Amin.
Apoi se taie prăjitura şi se împarte numai oamenilor nevoiaşi, dar nu rudelor sau prietenilor.
Celor care urmează acest ritual, darul lor le va aduce mult spor în casă.