Ce să nu faci de Florii. Duminica dinaintea Învierii Domnului este duminica în care creştin-ortodocşii îşi amintesc de intrarea Mântuitorului în Ierusalim.
Sărbătoarea cunoscută şi sub denumirea de Florii poartă o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii interesante.
Ce sa nu faci de Florii. Duminica dinaintea Invierii Domnului este duminica in care crestin-ortodocsii isi amintesc de intrarea Mantuitorului in Ierusalim.
Sarbatoarea cunoscuta si sub denumirea de Florii poarta o serie de traditii, obiceiuri si superstitii interesante.
1.Salcia simbolizeaza fecioria in cultura rurala, insa, din punct de vedere crestinesc, intelegerea acestui simbol este mult mai complexa.
Salcia apare pentru prima data in textele crestine datorita lui Hermas.
Pastorul Hermas ii descrie pe martirii crestinismului drept „ramuri de salcie purtatoare de rod”, adica o contradictie a naturii salciei, care isi distruge florile inainte ca rodul sa se lege.
Comparatia are sens deoarece doreste sa spuna ca cei care au murit iubindu-L pe Hristos sunt mai vii decat daca ar fi trait pagani.
2. Pune ramuri de salcie la icoane, in grajduri si cotete
Ramurile de salcie biruiesc impotriva raului, caci si Iisus Hristos, Mantuitorul, a fost primit cu crengi de salcie in Ierusalim.
Etnografii spun ca daca legi crengi de salcie la braul animalelor sau le asezi in iesle, acestea vor fi sanatoase si vor asculta de stapanii lor.
3. Nu te spala pe cap
Aceasta traditie vine din Baragan, unde oamenii considera ca daca te speli pe cap in Duminica de Florii vei incarunti la fel ca pomii cand infloresc primavara.
4. Nu ai voie sa te certi cu nimeni
In Duminica Floriilor, crestinii sarbatoresc si se cinstesc cu vin si peste, caci este dezlegare la carnea de peste. Sfada din aceasta zi aduce neintelegeri in familie pe tot parcursul anului.
5. Obicei bizar din satele romanesti: ce fac fetele cu naframele femeilor moarte?
Pe vremuri, in satele romanesti se practica un obicei tare ciudat. La miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc si cu firele de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari. In dimineata zilei de Florii, fetele se spalau cu aceasta apa pe cap, aruncand apoi apa la radacina unui pom fructifer. Ele purtau ciucurii in par sau chiar naframa, in functie de caz. Se credea ca acest obicei le va asigura un par frumos si bogat.
În Duminica Floriilor sărbătorim ziua în care Iisus Hristos a intrat ca un împărat, spun cărţile cele vechi, în Ierusalim. A fost singura dată când, în timpul vieţii sale pământeşti, Mântuitorul a acceptat să fie aclamat. Duminica Floriilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr. În această zi Mântuitorul Iisus Hristos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitorul, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută, de asemenea, drept Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite sau bine înverzite cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are putere vindecătoare şi de mare regenerare.
Tradiţii de Florii
Pe lângă sărbătoarea creştină a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut și nenumărate obiceiuri şi tradiţii atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită“, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi din Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate. De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit. În acelaşi timp, dacă cineva îndrăzneşte să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată şi sfinţită, riscă să albească. Sigur, „câte bordeie, atâtea obiceie…!“, datini și „obiceiuri care nu prea mai au loc, nu are nici cine să le practice şi nici de la cine să înveţe, modernismul şi tehnica comunicaţiilor şi informaţiilor strâmbând lumea asta în chip şi fel…!
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile și ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Ramurile de salcie amintesc de cele de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, se duc acasă pentru apărarea casei şi familiei, până la anul următor. Tradiţia populară spune că salcia este copacul binecuvântat de însăşi Fecioara Maria, pentru că s-a transformat în punte, ajutând-o pe Preacurată să treacă un râu.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură. De Florii se organizează târguri pentru ca oamenii să-şi procure cele necesare unui an agricol mănos, pentru reînnoirea totală a îmbrăcămintei pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti, toate în curăţenie trupească şi sufletească. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirea de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare“.
Obiceiuri în Săptămâna Mare
În Lunea Mare femeile începeau, unele şi acum, curăţenia de Paşti. Se scotea totul afară, se aerisea casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruia, se spăla totul. Marţea Seacă oamenii se spală ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalenţe, ce utilizează atât magia negativă (interdicţii pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât şi pe cea pozitivă (scăldatul ritualic pentru a seca bolile). Joia Mare, în cele mai multe locuri, este ziua în care se roşesc ouăle. Apoi, femeile fac pomană. La Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart la săraci fiertură, pâine, varză, mazăre, fasole, cartofi, care se pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se pune oţet în mâncare, iar după datină se ţine post negru. Dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi mănos, femeile nu cos, nu ţes, nu fac borş, nu coc pâine şi nici altele asemenea. În Sâmbăta Mare se face pasca, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă cu haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit pasca. La miezul nopţii spre duminică se cântă troparul Învierii, iar preotul cântă cu toţi creştinii: „Veniţi de primiţi lumină!/Hristos a înviat din morţi/Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le“. Odată, cu primirea Luminii la Sfintele Paşti începe cea mai frumoasă săptămână din an din punct de vedere creştinesc – Săptămâna Luminată; de aceea se spune că oricine moare în această săptămână se duce direct în rai, fără judecată… Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de împăcare sufletească, lumina sfântă din noaptea învierii Mântuitorului călăuzindu-ne spre o viaţă mai bună, lipsită de griji!
Sursa: Sufletul Romaniei lumeasatului
