Balanța are și calități și defecte aproape în aceeași măsură, dar defectele pot fi trecute rapid cu vederea pentru că sunt destul de mici în amploare pe lângă calități. Faptul că uneori poti fi capricioși sau introvertiți, este scuzabil pe lângă ploaia de motive pe care o ai pentru a-i iubi. Așadar, iubim Balanțele pentru că:
Sunt persoane inteligente care pot să cuprindă o situație dintr-o privire și pot să-ți dea replica perfectă și de bun simț imediat. Fac ușor deducții și de aici vine capacitatea lor mare de a rezolva situații dificile. Extrem de rar vei vedea o Balanță care și-a ieșit din minți; și chiar și atunci, după o perioadă în care rumegă situația, va reveni la gânduri mai bune.
Balanța dă dovadă de multă diplomație și este un negociator perfect, având grijă să împace ambele părți. Evită să cadă în penibil și știe să echilibreze orice situatie.
Are o eleganță aparte fiind, probabil, cea mai bună din tot zodiacul la acest capitol. Un bărbat din zodia Balanță este cu siguranță cel mai rafinat și mai atent om, comportându-se cu tine ireproșabil.
Sunt persoane blânde care vor căuta tot timpul să aplaneze eventualele conflicte. Cu o Balanță aproape că nu poți să te cerți; și ar fi o impietate să faci acest lucru. Ei sunt cei care țin familia unită și care fac prieteniile să dureze. Sunt cu adevărat mulțumiți dacă vor putea să ajute la împăcarea unui cuplu sau la soluționarea pașnică a unei discuții aprinse.
Sunt prieteni adevărați care nu vor trăda, nu vor minți și vor suferi enorm dacă rupi legătura cu ei. Nativii acestei zodii sunt extrem de loiali și te vor primi în brațe oricând vei avea nevoie de un suflet cald care să te asculte, penru că știu să asculte cu adevărat și găsesc cele mai potrivite sfaturi.
Dacă îi faci să sufere și apoi îți ceri iertare, ei nu vor ține ranchiună; tot timpul vor căuta în mintea lor motive pentru care să te ierte și să continue prietenia cu tine.
Balanța are abilități sociale înnăscute; volubilă, rafinată și cu bunele maniere foarte bine puse la punct, ea se va remarca prin distincție și te va face să te simți confortabil în preajma ei în societate.
Sunt persoane idealiste care văd soarele strălucind acolo unde cerul este acoperit de nori; anticipează că va străluci, la un moment dat și sunt în stare să viseze și să lupte în liniște pentru visul lor. Îi vei vedea implicați în proiecte sociale de tot felul. Cred foarte mult în cinste, dreptate, corectitudine, iubirea aproapelui, dragoste adevărată și moralitate.
Au un suflet caritabil și sunt înclinați spre latura spirituală, fiind credincioși, religioși. Este suficient să le dai de înțeles că ai nevoie de ajutor și vor fi lângă tine imediat. Te poți trezi cu sume de bani pe care Balanța nu le mai vrea înapoi sau te poate anunța că pleacă la mare dar ea vine la ușa ta ca să îți fie aproape dacă ai o problemă.