Îmi lipsește azi ca niciodată,
Focul dintr-o sobă de la țară…
Și căldura lutului din vatră,
Și aroma pâinii din cămară…
Îmi lipsește lemnul ce trosnește,
Măcinându-și firea în cenușă…
Și a flăcărilor aprigă poveste,
Ce sfârșesc ca dragostea ascunsă…
Îmi lipsește-n coardă busuiocul,
Cel sfințit cu dor de Bobotează…
Și aroma lui păzind sorocul,
Strajnic în amurg și în amiază…
Îmi lipsește candela, timida,
Ce-și vărsa lumina prin unghere…
Și mi-e dor să mângâi trandafirii,
Cei înghesuiți în lăicere…
Îmi lipsește lada cea de zestre,
Râul din ștergare și prosoape…
Unde printre flori și horboțele,
Pânzele se-aștern ca niște ape…
Îmi lipsesc tăcerile tăcute,
Gustul lor smerit de împăcare…
Când vorbeau cuvintele nespuse,
Aducând și pace, și răbdare…
Îmi lipsește-a mamei mângâiere,
Vocea ei cea blândă și duioasă…
Zâmbetul zidit pe fața tatei-
Îmi e dor de mine și…de CASĂ…
Autor Diana Sava Daranuța
din volumul DOR DE ȚARĂ…
Sursa: www.facebook.com
