Această budincă de dovlecei este atât de fină, suculentă și delicioasă. Dacă mănânci o porție suntem siguri că vei mai cere încă una, atât de mult o să-ți placă. Este perfectă atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, vor mânca cu mare poftă tot din farfurie. Încearcă și tu, vei fi plăcut surprins atât de gustul, cât și de aroma sa.
Ingrediente:
1 kg | Dovlecei |
150 g | Cașcaval |
2 bucăți | Cepe |
10 g | Mărar |
1/2 linguriță | Sare |
1/2 linguriță | Piper negru măcinat |
4 bucăți | Ouă |
100 ml | Ulei rafinat |
150 g | Făină |
1 linguriță | Praf de copt |
Mod de preparare:
- Curățați ceapa de coajă și tăiați-o cuburi. Apoi o prăjiți pe tigaia cu ulei, până devine semitransparentă. Lăsați ceapa să se răcorească. Între timp dați cașcavalul prin răzătoarea mare.
- Curățați dovleceii de coajă, dacă sunt fragezi, atunci nu e nevoie să îndepărtați semințele .Dați dovleceii prin răzătoarea mare într-un bol mare (nu trebuie scurși de zeamă). Adăugați la dovlecei mărarul tocat, ceapa călită și cașcavalul ras, condimentați cu sare și piper, apoi amestecați bine.
- În alt vas, spargeți ouăle, adăugați uleiul și amestecați cu telul. Adăugați făina cernută și praful de copt. Amestecați foarte bine ingredientele. Turnați aluatul peste compoziția de dovlecei și amestecați bine.
- Ungeți cu ulei un vas termorezistent cu (dimensiunile 20 x 28 cm), turnați compoziția de dovlecei și coaceți budinca la cuptorul preîncălzit la temperatura de 200°C pentru 40-50 de minute, până se rumenește.
- Savurați cu plăcere!
Pofta buna!
Sursa: Savuros.