Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană, care are numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.
Februarie începe (astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Pești. Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația Vărsătorului.
Numele lunii februarie (latină: Februaris, onis = purificare, curățire) – legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.
Grecii numeau luna februarie Anthesterion. În România, luna februarie, popular, se numește Făurar.
Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect.
I.L.Caragiale spunea despre luna februarie: Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.
Sărbători și obiceiuri
La 1 februarie se sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.
La 10 februarie se sărbătorește Sfântul Haralambie, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă alte 40 de zile.
Denumirea populară a lunii februarie, “Făurar”, provine de la faur, adică timpul în care se ascuțeau unelte, ceea ce sugerează începutul pregătirilor pentru muncile agricole.
Conform tradiției, luna februarie este o lună capricioasă și nemiloasă, datorită fluctuațiilor de temperatură de la o zi la alta. Se spune că noaptea îngheață tot, iar ziua se dezgheață. Această “răutate” a lunii februarie se vorbește că ar proveni de la faptul că acesteia i s-au repartizat mai puține zile față de celelalte luni ale anului.
Sărbătorile lunii februarie sunt legate, în principal, de începutul noului an agricol, de bunăstarea casei și de sentimentul înălțător al iubirii, simbol al vieții și al schimbării. Dintre acestea amintim:
Sfântul Trifon, pe data de 1 februarie;
Întâmpinarea Domnului, Ziua Ursului sau Stretenia, pe data de 2 februarie;
Martinii de Iarnă, de pe data de 1 februarie până pe data de 3 februarie;
Sfântul Haralambie, pe data de 10 februarie;
Dragobetele, pe data de 24 februarie.
Denumirea populară a lunii Februarie mai este şi Faur, Făurar, Fluierar sau Luna Lupilor. Îi zice Făurar, după făurarii în fier (fierarii), care pregăteau fierul plugului pentru arat; există şi un fel de zicală, care spune că „Faur fereca şi desfereca/ Două săptămâni ferica/ Iar două desferica:/ Ninge şi plouă, /Îngheaţă şi dezgheaţă,/ E ger şi căldură”. Asta pentru că în Februarie noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă; dar şi pentru că este o lună destul de ciudată: geruri ca gerul Bobotezei şi căldură ca în Martie-Aprilie. Este luna când gospodarii satelor încep pregătirile pentru muncile câmpului, lucrul în livezi, gunoitul câmpului, altoitul pomilor, răsăditul seminţelor şi altele. Superstiţiile sunt legate de prevestirile de timp: dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară timpurie; dacă Faur este urât, luna Mai va fi frumoasă; dacă nu e vifor în Februarie, viforul vine la Paşti; se spune că zăpada de Făurar întăreşte semănaturile.
1 Februarie: Gurbanul viilor şi superstiţiile sale
Obiceiul ca în dimineaţa zilei de 1 Februarie bărbaţii să plece din sat, la vie, este numit „Gurbanul viilor”. Ajunşi la vie, fiecare tăia din vie câteva corzi cu care se încingea, dezgropau o sticlă sau o ploscă îngropată de cu toamna, făceau un foc, apoi mâncau şi beau, jucau şi săreau peste foc. După numele turcesc al sărbătorii, „gurban”, se poate că în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec. La asfinţit, oamenii se întorceau în sat cu făclii aprinse şi continuau petrecerile în familie.
La 1 Februarie, de Gurbanul viilor, superstiţia spune că nu e bine să începi a lucra, dacă nu dai ceva de pomană. Altă superstiţie: femeile dau de pomană turte de mălai, la muşuroiul furnicilor, pentru ca lăcustele, gângăniile, cărăbuşii să nu le strice semănaturile. Ziua de 1 Februarie mai e numită şi Ursina: femeile şi bărbaţii „o ţin” ca să nu le mănânce ursul vitele. Dacă în ziua asta nu este omăt, atunci se va depune; dacă este – se va topi.
2 Februarie: Întâmpinarea Domnului – Obiceiuri
Ziua aceasta mai este numită şi Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă sau Stretenia gheţii. Stretenia este o zi rea, cu ceasuri rele; cine se naşte în această zi sau face nuntă, nu-i merge bine, se spune că Stretenia este Ziua Babelor. Pentru această zi există un străvechi obicei de început de an viticol, ocolul ritual al viţei de vie, numit „Târcolitul viilor”. Capul familiei merge la vie, dimineaţa, cu bundarete (un fel de caltaboş) şi o sticlă de vin în traistă. Acolo dă ocol viei de trei ori, oficiind un fel de cult: pune câte o bucată de bundarete la fiecare colţ al viei, retează o coardă, o unge cu funingine amestecată cu untură şi bea o gură de vin. În final, spune o incantatie-monolog: „Doamne, să-mi faci strugurii ca bundaretele de mari!/ Bună dimineaţa, vie!/ Mulţumesc, Ilie!”. Coardele se pun cruciş pe piept, se duc acasă, se plantează şi devin „norocul viţei de vie”, apoi urmează praznicul Streteniei.
Superstiţii de Stretenie
Cine nu ţine Stretenia, n-are spor în casă. Se ţine căci e rea de lupi, care acum se împerechează. Ziua este numită şi Martinul mare; se serbează prin nelucrare, contra lupilor şi urşilor. Superstiţia spune că cine mătură în casă, îşi vede vitele bolnave de streche. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică dacă până soarele e sus pe cer, de-şi vede ursul umbra – atunci vremea va fi rea. În această zi nu e bine să tăi cu foarfecele, căci e rău de gândaci.
10-11 Februarie: Haralambie de ciumă şi Vracii
Pe 10 ale lunii, este Sfântul Haralambie, patronul tradiţional al ciumei, care apără de boli, atât oamenii, cât şi animalele. Superstiile legate de acest ocrotitor spun că e bine să împarţi colăcei, ca să se îndure Sfântul să nu dea drumul ciumei din lanţ. În unele sate, femeile dezbrăcate dau ocol casei în această zi de trei ori; există superstiţia că astfel nu se apropie diavolul de casa lor.
Pe 11 ale lunii, este sfântul Vlasie sau Vracii ori Vlasii. Superstiţia spune că cine se roagă de Sf.Vlasie, acela nu rămâne niciodată fără o pară în pungă. Îi mai spune Vracii, căci Sf.Vlasie este ocrotitorul insectelor dăunătoare, pe care le poate trimite celor ce nu ţin ziua lui la cinste, şi-i poate îmbolnăvi de surzenie şi orbire; cel ce lucrează orbeşte sau face vlasi (viermişori) în urechi. În această zi se spune că se dezleagă glasul păsărilor cerului.
24 Februarie – Dragobetele
Această zi mai este numită Sânt’Ion de primăvară, Ioan Dragobete sau Drăgostitele. Ziua de 24, probabil un vechi început de an (alteori sărbătorit la 1 sau 25 Martie), păstrează numeroase ecouri ale unor practici magice. Este prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul zeităţii mistice, Dragobetele. Dacă timpul este favorabil, fetele şi feciorii ies la pădure, chiuind şi hăulind, să culeagă primele flori de primăvară, ghiocei şi brânduşe. De aici înainte, păsările încep să ouă. Celor care nu ţin această zi, superstiţia spune că li se strică ouăle sub cloşcă; Dragobetele fereşte de arsuri şi de lupi. Magia rurală aminteşte că în această zi, babele fac „de dragoste” la cele tinere.
29 Februarie – Sfântul Casian
Ziua Sfântului Casian, celebrata o dată la patru ani, este marcată în calendarul popular prin explicaţia ce justifică prezenta slabă a Sfântului: el s-a făcut remarcat printr-o slabă participare la viaţa comunităţii umane. De aceea, superstiţia spune că în această zi să dai ajutorul şi dacă ţi se cere şi dacă nu; să fii săritor şi să faci fapte bune, altfel Dumnezeu te pedepseşte, cum a făcut cu Sfântul, lăsându-i ziua în calendar doar o dată la patru ani.
Totodată se spune despre luna februarie că este o lună a tradițiilor legate de sfârșitul iernii și începutul primăverii, datorită faptului că se află la răspântia dintre aceste două anotimpuri.
Superstiții
Multe dintre superstițiile lunii februarie se leagă de vreme, astfel:
Dacă în luna februarie nu există îngheț, atunci e semn că va fi mană în decursul anului;
Dacă în luna lui făurar apa curgătoare e caldă, atunci urmează un ger năpraznic;
Dacă în luna februarie nu vin ninsorile și viscolele, atunci vor apărea la Paște;
Dacă se întâmplă ca în februarie să tune, atunci la vară vor fi furtuni însoțite de grindină.
În Luna lui Făurar se întorc păsările călătoare
Șirul datinilor din străbuni continuă, pe 11 februarie, cu ziua Sfântului Vlasie. Acesta este protectorul femeilor gravide. Ca să aibă copii frumoși și sănătoși, femeile țin cu strictețe sărbătoarea. Se mai spune că tot în această zi încep să se întoarcă păsările călătoare. Acum se trezesc la viață și fiorii iubirii, așa că Dragobetele este mai mult decât binevenit, cu toate obiceiurile lui. Fiul Dochiei sau Năvalnicul fură inimile și mințile. Până și păsările încep să-și facă cuiburi acum, darmite oamenii! E vreme de nuntă, de începere a relațiilor trainice. Se spune că tinerii trebuie să se întâlnească unii cu alții, pe 24 februarie, ca să rămână îndrăgostiți tot anul.
Cui i-e frică de Făurar?
Făurar își deschide evantaiul datinilor cu ziua Sfântului Trifon. În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând omizile, lăcustele, viermii, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.
În aceeași zi în care creștinătatea celebrează cu fast Întâmpinarea Domnului, a doua zi a lui Făurar, în tradiția folclorică există Stretenia sau Ziua Ursului. Ăl Mare sau Martin, așa cum i se spune ursului în popor, are un comportament ciudat în această zi, motiv pentru oameni să facă prognoze meteorologice. Dacă ziua e însorită, se spune că ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage imadiat. Acest gest semnifică prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.
Dacă cerul e înnorat, ursul nu-și vede umbra, rămâne afară și astfel prevestește apropierea primăverii. Pentru a-i câștiga încrederea și pentru a-l ademeni să rămână afară din bârlog, oamenii obișnuiau să pună prin locurile pe unde trecea ursul vase cu miere sau bucăți de carne. Se mai crede că dacă te ungi cu untură de urs, în special în copilărie, pe 2 februarie, capeți puterea animalului. Și cei ce suferă de sperietură se vindecă în această zi dacă sunt afumați cu păr ars de urs.
Sursa: Calendarul zilei
