Clatite si Gogosi

Flori de salcam cu aluat de clatite. Delicii parfumate de primăvară

 

 

 

 

Au înflorit salcâmii, parfumul lor suav ne încântă mirosul acum primăvara dar florile de salcâm ne pot încânta şi gustul, din ele preparându-se deserturi foarte rafinate. Salcâmii înfloriţi îmi aduc aminte de casa bunicii şi de bunătăţile pe care ea le prepara din florile de salcâm : clătite cu flori de salcâm. şerbet din  flori de salcâm,  dulceaţă din flori de salcâm şi chiar plăcintă cu flori de salcâm. Pentru copii, pentru cei vârstnici dar şi pentru cei nostagici ai vremurilor copilăriei florile de salcâm se por consuma şi aşa crude, se consumă florile ca atare fără codiţă, nectarul salcâmului din care albinele adună mierea cea preţioasă sunt şi pentru noi un deliciu.

Aceste clătite se realizează dintr-un aluat de clătite îndulcit sau neîndulcit, dar cu o consistenţă mai densă, ca o smântână groasă. Nu sunt clătite propriuzise cu formă de clătită ci ciorchini de flori de salcâm date prin aluatul de clătite, urmărind să fie bine invelite florile în aluat apoi se prăjesc  în tigaia nonadezivă în ulei fierbinte. Pentru reţetele de post se va face aluatul de clătite cu apă minerală sau lapte de soia.

Dietoterapie :medicina naturistă recomandă florile de salcâm drept un bun remediu pentru ulcerul gastroduodenal, bila leneşă, insomnii, tuse şi migrene.  Prin conţinutul de flavonoide, glucozide (robinină, acaciină), taninuri, glucide, acizi organici ( cafeic, clorogenic), mucilagii şi uleiuri esenţiale, florile de salcâm calmează arsurile la stomac. Totodată, calmează tusea obişnuită, convulsivă sau astmatică şi ajută la evacuarea bilei. Persoanele care au afecţiuni digestive sau biliare evita să prăjească aceste clătite în ulei,  Vor pune ciorchinii de salcâm daţi prin aluatul de clătite pe o tigaie nonadezivă fără ulei şi vor acoperi cu un capac . Peste 5 minute vor întoarce ciorchinii de flori pe partea cealaltă. Pot fi puşi ciorchinii la copt în tavă acoperită cu folie alimentară şi le vor coace la cuptor la foc potrivit timp de15-20 minute. Pentru persoanele cu diabet este un desert ideal, dulce natural şi aromat.

 

Ingrediente:

  • 250g făină de grău integrală fin măcinată sau făină albă
  • 200ml apă minerală carbogazoasă, sau lapte sau lapte de soia
  • 2 ouă
  • 1 vârf de cuţit sare fină
  • 1-2 linguriţe miere sau zahăr brun
  • vanilie
  • ulei

 

Mod de preparare:

  1. Se pun într-un castron ouale, care se bat cu mixer-ul sau cu telul. Se adauga sarea, laptele, mierea sau zaharul, praful de vanilie şi faina. Se amestecă pentru omogenizare şi se mai adaugă făină dacă mai trebiue  până se face un aluat de clatite mai dens, ca o smântână groasă.
  2. Se aleg ciorchini de flori de salcâm mari, proaspeţi, frumos înfloriţi dar să aibă şi boboci. Se spală într-un castron cu grijă să nu zdrobim florile. Se aşează pe o sită sau pe un prosop curat să se scurgă de apă.
  3. Se pune ulei la încins într-o tigaie nonadezivă.
  4. Se ţine de codiţă floarea de salcâm şi se dă prin aluatul de clătite cu grijă ca să fie bine învelite florile în aluat. Repede se pun în uleiul încins şi  se prăjesc pe ambele feţe  la foc potrivit, să rămână aurii.
  5. Se scot cu o paletă şi se pun pe şerveţele absorbante.
  6. Se aşează pe un platou , se pudrează cu zahăr vanilat sau se pune peste ele puţină miere sau sirop de arţar. Sunt suficient de dulci şi aşa simple. Se servesc calde, cu o o ceaşcă de ceai aromat şi lămâie.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucuria de a găti