Fripturi si Gratare

Friptură de pui cu sos de usturoi copt

 

 

Friptură de pui cu sos de usturoi copt – un deliciu

 

Iată o variantă de friptură de pui, foarte aromată şi gustoasă. Cum usturoiul se coace în coajă, în acelaşi vas în care se pune friptura la cuptor, carnea va împrumuta din aroma usturoiului. În acelaşi timp, prin coacere, usturoiul pierde din gustul astringent. Din pulpa coaptă de usturoi se face un sos foarte fin şi gustos, care complementează foarte bine friptura de pui.

 

Ingrediente:

1 kg de pulpe de pui
o căpăţână de usturoi necurăţaţi,
sare, piper după gust
câteva linguri de zeamă de oase sau apă.
40-50 g unt

 

Mod de preparare:

Carnea se spală bine cu apă rece, se şterge cu un prosop de hârtie, se sărează şi piperează, şi se pune într-un vas termorezistent. Căţeii de usturoi se spală cu foi cu tot, după cere se aşează printre bucăţile de carne. Se adaugă câteva linguri de apă sau supă de oase, se acoperă vasul cu o folie de aluminiu, şi se dă la cuptorul încins la 180C.

Se lasă la cuptor până când carnea este pătrunsă şi se desprinde uşor de pe os. Căţeii de usturoi se desfac de foi, iar pulpa coaptă se foloseşte la prepararea sosului.

 

Sos de usturoi copt cu roşii

Ingrediente:

1/2 ceapă de mărime mijlocie, tocată foarte fin
2 linguri ulei de măsline
pulpa de la 3-5 căţei de usturoi copţi
1/4 cană de bulion mai gros
un ardei iute (opţional)
sare şi piper după gust
1/4 linguriţă de frunze de busuioc uscat
câteva fire de pătrunjel verde mărunţit

 

Modul de preparare:

Într-o tigaie de mărime potrivită, se căleşte ceapa în uleiul încălzit la foc mediu, până când ceapa devine sticloasă. Se pune pulpa de usturoi copt, bulionul, şi se amestecă 1-2 minute. Dacă doriţi un sos mai picant, puteţi adăuga ardei iute mărunţit, proaspăt sau uscat.
Se adaugă sare, piper, busuioc şi se mai fierbe încă un minut. La final se presară pătrunjelul, după care se stinge focul.

Sosul se toarnă peste friptură, se dă din nou la cuptor pentru câteva minute, după care se serveşte fierbinte cu paste, salată de cartofi, orez fiert sau orice altă garnitură preferată.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Epoch Times România