Dafinul face parte din categoria arbuștilor cu frunze veșnic verzi. Aromatele sale frunze lunguieţe, ușor ondulate pe margine, au o mulțime de proprietăți medicinale, graţie cărora putem vindeca o serie de afecţiuni. Vom beneficia de însuşirile sale curative mai ales dacă preparăm un ulei din această plantă pe care îl vom folosi apoi în mod regulat.
Beneficiile frunzelor de dafin
– excelente pentru curățarea colonului;
– foarte eficiente pentru calmarea nervilor;
– oferă mai multă putere intelectuală și ajută la o mai bună concentrare;
– elimină durerile articulare și venele varicoase;
– ameliorează umflăturile;
– oferă o imunitate mai puternică.
Rețetă de ulei de dafin
Ingrediente:
– 30 grame frunze de dafin
– 250 ml ulei de măsline
Mod de preparare:
Mai întâi pisăm frunzele de dafin într-un mojar. Apoi adăugăm uleiul de măsline peste frunzele bine mărunţite. Punem amestecul obţinut într-un borcan cu capac pe care îl închidem etanș. Borcanul se lasă apoi într-un loc rece şi întunecos timp de 2 săptămâni. Din când în când este necesar să agităm conţinutul.
După ce au trecut cele două săptămâni, se strecoară amestecul printr-un tifon și se pune într-un alt recipient curat cu capac. Se recomandă să păstrați acest amestec în camere reci.
Beneficiile uleiului de dafin
– masajul cu ulei de dafin cald este indicat pentru tratamentul articulațiilor dureroase;
– este foarte bun pentru durerile de urechi și migrene;
– durerile de cap sunt eliminate doar prin fricționarea tâmplelor cu ulei de dafin;
– este indicat pentru scăderea temperaturii;
– îmbunătățeşte activitatea intestinelor și digestia;
– este util în caz de problemele renale și hepatice;
– se poate folosi drept loţiune, dacă vă confruntați cu probleme ale pielii;
– elimină acneea și comedoanele.
Frunzele de dafin sunt indicate și în indigestii, balonări, răceală și gripă, laringite, bronșite, astm și tuse, febră, sinuzite, reumatism, viroze respiratorii, vomă, afecțiuni renale și hepatice, anorexie, depresie, nervozitate etc.
Cum se administrează?
În tratamentul afecțiunilor gastrice se folosește maceratul la rece, care se prepară astfel: puneți 5-10 g de frunze uscate foarte bine mărunţite într-un litru de apă plată. Lăsați să se macereze timp de 8 ore, apoi filtrați. Beți 2-3 căni pe zi.
În tratamentul inflamațiilor gurii și al ulcerelor bucale, este indicat uleiul esențial de dafin. Diluați la concentrația de 1 picătură de ulei esențial în 10 ml de ulei excipient. Aplicați de 3-4 ori pe zi.
În tratamentul reumatismului și al durerii generalizate, se va aplica ulei de dafin pe zona afectată de 2-3 ori pe zi.