Credinta

Greșeli care nu trebuie făcute în sfânta biserică

 

 

 

 

Dacă vrem să fim cu adevărat fii ai lui Hristos și să ne bucurăm de darurile cerești, trebuie să avem grijă ca atunci când intrăm în sfânta biserică să nu facem anumite greșeli. Despre ce este vorba, aflați în rândurile de mai jos.

Duceți un dar cât de mic

– Orice creștin care se hotărăște să calce pragul sfintei biserici, trebuie, mai întâi de toate să se împace cu toți cei care a fost certat.

– Foarte important de știut este că bărbații vor intra fără să aibă nimic pe cap și vor sta întotdeauna pe partea dreaptă a sfântului lăcaș.

– Femeile vor avea mereu capul acoperit și vor asista la slujbă, stând în partea stângă.

– Sfinții părinți spun că întotdeauna trebuie adus la biserică un dar cât de mic din casa noastră, fie că e o lumânare, un ban, un pahar cu vin.

Trebuie să ajungeți înainte să înceapă slujba

Chiar dacă e foarte greu, datorită timpului să ajungem la biserică când ne dorim, e bine să facem tot posibilul să ajungem întotdeauna înainte să înceapă slujba.

Dacă totuși nu se întâmplă așa, se sărută icoana apoi se ocupă locul în liniște.

Un păcat mare este vorbitul în biserică

Orice credincios trebuie să urmărească cu mintea tot ce se spune și să repete rugăciunile în gând. Mai mult decât atât,ascultați cu luare aminte slujba până la sfârșit. Doar așa ne facem datoria cum se cuvinte în fața Domnului.

 

Sursa: Secretele