Placinte si Rulade

Horia Vîrlan, surprins de Niculina Stoican cu rețeta ei de plăcintă cu telemea, ”LINA”

 

 

 

 

Taie şi spânzură cu invitaţii şi dă lecţii tuturor celor care sunt novici când vine vorba despre gătit! De această dată, însă, îndrăgitul bucătar Horia Vîrlan (51 de ani) a fost pus în situaţia de a nu şti nimic despre reţeta unui invitat al emisiunii pe care o prezintă.

Horia Vîrlan a fost prins pe picior greşit! S-a întâmplat chiar în cadrul emisiunii “Cireaşa de pe tort”, de la Prima Tv, unde celebrul maestru bucătar a recunoscut că nu a auzit despre reţeta propusă de Niculina Stoican, care era unul dintre invitaţi.

Totul s-a petrecut cu ocazia unei seri româneşti, unde au mai fost invitaţi şi Mariana Ionescu Căpitănescu, Victoriţa Lăcătuşu şi Constantin Enceanu. Aceştia au avut parte de o mulţime de surprize. Una dintre acestea ar fi taraful care a cântat, în timp ce artiştii au interpretat melodii populare româneşti.

Cântăreaţa, Niculina Stoican, a încercat să creeze o atmosferă de sărbătoare şi a tăiat porcul, din care a pregătit preparate tradiţionale româneşti. Cu tricolor la gât, ca o româncă mândră în zi de sărbătoare, Niculina Stoican a făcut piftie, jumări, varză cu carne, şi a servit bucatele în străchini de lut, cu linguri de lemn.

La desert, Niculina a gătit o plăcintă specială cu brânză, care îi poartă numele, despre care maestrul Horia Vârlan s-a arătat plăcut surprins: „Îmi place ideea asta de plăcintă. N-a pus nici praf de copt în ea, nimic. Se bazează doar pe ou și pe sifon. Interesant!”

„E o plăcintă specială, ce n-am mai văzut până acum. Sunt ochi şi urechi!”, s-a arătat surprins maestrul Horia Vîrlan.

„Eu nu cunosc reţeta asta, e ceva nou pentru mine. Mă bucur că sunt aici şi învăţ ceva. Mulțumesc, Niculina Stoican!”, a spus bucătarul.

 

REȚETĂ PLĂCINTĂ LINA, fără foi

 

Pentru această plăcintă bună și specială, ca la Niculina, la țară, la Prejna, Mehedinți aveți nevoie de:

telemea (brânzică de vacă, nu este nici foarte sărată și nici dulce, caș, potrivită, mai mult spre nesărată, decât sărată)
7 ouă de țară, obligatoriu
o cană de făină albă
zahăr
puțin unt
o cănuță de apă minerală, sifon sau lapte (apa minerală va face plăcinta mai pufoasă; dacă puneți lăptic, va ieși mai bătută, mai așezată)
„Telemeaua, pe care am avut-o de la mine, de la țară, de la văcuțele unchiului meu, se va tăia nu foarte mărunt, dar să fie subțirică pentru a nu afecta creșterea plăcintei.

Brânzica, proaspăt tocată, se va amesteca împreună cu cele 7 ouă, întregi, apoi se va adăuga și cănuța de apă minerală.

După ce s-au amestecat foarte bine ingredientele, se adaugă și făina, așa cum se pune la chec, puțin câte puțin până se încheagă aluatul, dar să nu fie tare. La final vom adăuga zahărul și puțin unt.

Compoziția astfel obținută se așează într-o tavă, se spune rugăciunea „Tatăl nostru” ca atunci când facem pâine, cozonaci, chec, ca să crească, să fie de folos, roditor, așa cum trebuie să fie și viața noastră, apoi se bagă la cuptor pentru 20-25 de minute.

Doamne ajută să crească!”

Horia Vârlan „E o plăcintă specială, ce n-am mai văzut până acum. Sunt ochi și urechi!…Eu nu cunosc rețeta asta, e ceva nou pentru mine. Mă bucur că sunt aici și învăț ceva. Mulțumesc, Niculina Stoican!…..Îmi place ideea asta de plăcintă. N-a pus nici praf de copt în ea, nimic. Se bazează doar pe ou și pe sifon. Interesant!”

 

Pofta buna!

 

Sursa: Krespy