Julfa, reteta cu canepa si cea cu nuca a bunicii. Desert de Crăciun cu o tradiție de câteva secole. Turtele cu julfă sau Pelincile Domnului se prepară în ziua de Ajun

Turta cu nuca de Craciun sau Julfa

O datina ce se pastreaza din strabuni in zona Moldovei de astazi si pe care am mostenit-o cu drag e „Julfa” sau „Scutecele lui Isus” asa cum le spunea bunica. Le facem cu drag odata pe an la sarbatoarea Nasterii Domnului, la Craciun. Un fel de turta ce si-a „inceput peripetiile” acum cateva sute de ani cu umplutura de canepa. In timp femeile au inlocuit canepa cu miezul de nuca. In traditia satului moldovenesc turtele cu julfa se faceau pentru a intampina cum se cuvine venirea pe lume a pruncului Isus, alaturi de un vin fiert si colacii impletiti.

Copil fiind eram fascinata de felul in care bunica dadea foii de aluat o transparenta iesita din comun. O transparenta care astazi doar la aluaturile frantuzesti o mai gasesti, aluaturi mai nou facute industrial. Pregatitul se facea din timp, cu cateva zile inaintea Ajunului Craciunului, cand bunica facea aluatul si cocea foile. La sat femeile se adunau si coceau impreuna turte. Faceau pentru familiile lor si pentru a da de pomana celor saraci sau in neputinta. Si canepa era pregatita din timp. Se pisau boabele intr-un vas si apoi erau fierte. Spuma de la fiertura, de culoare cenusie, se amesteca cu zahar si cu ea se inmuiau foile de turta care se faceau si cu doua saptamani inainte, bunica spunandu-mi ca trebuiesc lasate la odihnit si uscat… desi ele erau coapte pe soba si dupa mine deja odihnite.

Cuptorul bunicii se incingea, lemnele trozneau lenese si mirosul lor imi dadea o stare de siguranta si de liniste. Asteptam cuminte intr-un colt de masa sa vina buna cu lighianul plin cu aluat, facut doar din faina, apa si sare. Aluat lasat la dospit jumatate de ora, cat soba se incingea. Pe un fund de lemn urias, asa mi se parea atunci daca m-ar fi intrebat cineva, si cu un sucitor intindea bucati de aluat in toate directiile atata cat se putea. Apoi ce avea intins pe masa taia frumos in bucati si bucata cu bucata lua si subtia, intinzandu-si mainile in toate directiile, ca o caracatita, pana la refuz si pana oboseala isi spunea cuvantul. Urma ca cearsaful semitransparent de aluat sa imbrace plita calduta in timp ce bunica revenea la intinsul urmatoarei foi de aluat. Cat intindea urmatoarea foaie, soba isi facea datoria si cu caldura ei rumenea foile usor. Bunica si soba deveneau un intreg, un mecanism perpetuum mobile de a umple bucataria cu foi crocante. Era fascinant sa vezi foi de turte peste tot, subtiri si usor incovoiate de la caldura care intr-un final unse cu sirop, zahar si nuca se asezau cuminti toate pe un singur platou, cat o farfurie normala de pizza.

Astazi bunica si soba nu mai sunt. Sunt doar poveste de poveste si foile ei incredibile, in lipsa lor, le-am inlocuit cu acele foi de placinta subtiri si delicate, facute industrial pe banda. Gustul si ingredientele sunt aceleasi, insa povestea magica a copilariei si-a mai pierdut din farmecul ei de odinioara. Doar motivatia Noptii Sfinte e la fel de puternica si frumoasa ca atunci. Si asa va ramene mereu.

Pentru turte am folosit doua pachete de aluat din comert si impreuna cu mama le-am copt rapid pe o tava de metal pusa pe ochiurile aragazului.

Foaie cu foaie le-am adunat intr-un lighian mare si la fel ca bunica le-am lasat apoi la „uscat si odihnit” cateva zile.

Inaintea zilei de Ajun am facut siropul din 500 grame zahar, esenta de rom, de vanilie si 500 grame de apa, pe foc usor, pana zaharul s-a topit.

Cat s-a racit am pregatit masa de „lucru”, am prajit intr-un ceaun nucile (700 grame) si le-am pisat.

Cand totul a fost gata am stropit foile una cate una si le-am aranjat ordonat pe un platou presandu-le usor.

Peste un strat de turte am presarat, pe toata suprafata, un strat de zahar si nuci.

Apoi un altul si altul. Strat dupa strat turta rotunda a fost gata. 100 grame nuci le-am pastrat pentru decor.

Am invelit-o cu o folie alimentara pentru ca foile sa se patrunda bine cu siropul dulce si aromat.

Nu recomand ca turtele sa fie inmuiate in sirop ci doar stropite, ele se inmoaie rapid si turta va fi prea moale.

Iar foile la copt se lasa doar pana se rumenesc usor (a se vedea in imaginile de mai jos), doar cateva secunde.

In urmatoarea zi, in Ajun de Craciun folia se da la o parte, se acopera suprafata turtei cu zahar si nuca pisata.

Se mananca seara, cu cei dragi dupa ce rugaciunile au fost spuse si iertarea si-a facut loc in sufletele tuturor celor prezenti.

Turta formata din multa rabdare si dragoaste.

Crant-ul de nuci si zahar la final… si multa liniste si rugaciune… o noapte magica si o turta de vis

Turte cu julfă (cânepă) pentru Crăciun

Ce înseamnă julfă?

Termenul de „julfă” este întotdeauna pus în legătură cu cânepa și are mai multe înțelesuri. În funcție de context poate însemna:
– semințe de cânepă
– crema obținută din semințele de cânepă care se folosește la umplerea turtelor de Crăciun,
– mâncare de post din semințe de cânepă
Așadar, atunci când spunem „turte cu julfă” ne referim doar la turtele umplute cu cremă din semințe de cânepă, și nu la cele cu miez de nucă.

Craciun linistit!

Sursa

Sursa