Picăturile de sevă ce se scurg la tăierea de primăvară a viţei de vie, sub aspectul unui lichid transparent, cu gust dulce – sălciu, sunt leacuri apreciate încă din Antichitate, pentru efectele benefice aduse sănătăţii organismului uman.
Lacrimile viţei de vie sunt considerate adevărate întăritoare de primăvară pentru sistemul imunitar, acestea conţinând viniferin, un antioxidant de 62 de ori mai eficient decât vitamina C.
Lacrimile viţei de vie
Lacrimile viţei de vie sunt un preţios medicament natural, cu proprietăţi antihemoragice, antiinflamatoare şi nontoxice. Efectul antiseptic al lichidului creşte rezistenţa ochilor şi pielii în faţa infecţiilor.
Seva de vie are efecte antiinflamatoare
Mod de obţinere:
Seva de primăvară, sau lacrimile viţei de vie, aşa cum mai sunt cunoscute, se obţine prin tăierea cu foarfeca de vie a coardelor în diagonal – pentru a se obţine o suprafaţă de scurgere cât mai mare – şi fixarea în diagonală a unei sticluţe curate, în capătul tăiat, pentru colectarea acesteia. O astfel de procedură de colectare a sevei se face primăvara, din momentul în care via începe să înverzească.
Este important ca seva să provină de la via care nu a fost fertilizată sau tratată chimic. Produsul astfel obţinut se păstrează în sticle curate, închise la culoare şi astupate ermetic, temperatura ideală (pentru a preveni alterarea) fiind de 8 grade Celsius.
De asemenea, este recomandat ca seva folosită în scop terapeutic să nu fie mai veche de 2 săptămâni.
Mod de administrare:
Pentru întărirea sistemului imunitar, seva, foarte activă din punct de vedere terapeutic, se consumă în cantităţi mici, de maximum 50 ml. pe zi. De regulă, pentru întărirea sistemului imunitar, se administrează 1 – 2 lingurițe, din oră în oră, pe stomacul gol, dimineaţa, între orele 8 – 12.
Afecţiuni oculare
Cel mai cunoscut efect terapeutic al sevei provenite de la vița de vie constă în combaterea unor afecţiuni oculare, în special blefaritei şi conjunctivite, datorită uimitoarelor sale proprietăţi antiinflamatoare şi antiseptice, ca de altfel, acţiunii de mărire a rezistenţei la infecţii, la nivelul ochilor. ♣
Cu seva de viţă proaspăt recoltată se ung pleoapele sau se aplică comprese pe ochii închişi, care se lasă să acţioneze timp de 15 minute. ♣
O altă variantă pentru tratarea afecţiunilor oculare constă ca în fiecare dimineaţă să se pună în palma foarte curată o cantitate suficientă de sevă cu care vor fi spălaţi ochii, prin clipire, de cel puţin 20 de ori. Seva se poate aplica şi prin picurare, în acest caz procedeul repetându-se seara, fără a fi urmat de o îmbăiere, ci de aplicarea a unui tampon steril îmbibat în sevă, peste pleoapele închise.
Tratamentul afecţiunilor oculare se urmează în fiecare an, primăvara, pe o perioadă de minimum 2 luni, fără întrerupere. Seva de vita de vie are efect antiseptic
Pietre la rinichi
Se administrează 8 – 10 linguriţe de sevă, dimineaţa, pe stomacul gol. Pentru o mai mare stimulare a diurezei, remediul se poate lua cu o cantitate mică de apă de izvor. Se face o cură de o săptămână. Colecistită, dischinezie biliară, litiază biliară Se administrează 3 – 4 linguriţe de sevă de viţă de vie, cu o jumătate de oră înainte de masă, după care se stă culcat pe partea dreaptă, timp de 10 minute. Tratamentul se urmează 5 zile la rând.
Răni şi dermatite
Pentru tratarea rănilor de orice fel şi a dermatitelor, se aplică pe zonele afectate comprese (au efect cicatrizant) cu sevă de viţă de vie, de 2 – 3 ori pe zi, până la vindecare.