Sfaturi utile

Lucruri esenţiale pe care creierul le face în timpul somnului

 

 

 

 

Deşi aparent creierul se odihneşte în timpul somnului şi nu menţine active decât funcţiile esenţiale pentru supravieţuire, în realitate activitatea lui este foarte complexă şi în timpul nopţii.

Cercetătorii au observat că în timp ce dormim nu doar percepem stimuli complecşi, dar informaţiile asimilate în această perioadă sunt folosite pentru a lua decizii, exact aşa cum se întâmplă în starea de veghe.

1. Luarea deciziilor.

În cadrul unui experiment, voluntarii au fost rugaţi să clasifice unele cuvinte în anumite categorii. Apoi, după ce s-au culcat, au fost monitorizaţi de cercetători. Aceştia au remarcat că voluntarii aveau o activitate cerebrală specifică atunci când erau rostite respectivele cuvinte, ca şi când creierul lor continua să lucreze în cadrul experimentului.

Când s-au trezit, participanţii nu-şi mai aminteau cuvintele auzite în timpul somnului, prin urmare procesarea informaţiei este făcută în mod inconştient.

Rezultatul studiului sugerează că învăţarea prin somn chiar este posibilă, dar cercetările trebuie continuate pentru a afla ce fel de informaţie poate fi asimilată astfel.

2. Crearea şi consolidarea amintirilor.

Atât în timpul somnului REM cât şi al celui non-REM, creierul nostru consolidează noile informaţii primite în timpul zilei şi le leagă de informaţiile mai vechi, pentru a le consolida. De aceea, odihna este importantă în procesul de învăţare, pentru că cimentează noile date şi ne ajută apoi să ni le amintim mai bine. Tineriii care stau o noapte întreagă să înveţe înaintea unui examen nu vor obţine rezultatele dorite, dimpotrivă. O noapte pierdută va scădea cu 40% capacitatea de a asimila noi informaţii.

3. Conexiunile creative.

Atunci când dormim, creierul nostru poate face legături surprinzătoare, inedite, pe care nu le-ar face în stare de conştienţă, de aceea somnul poate fi un bun stimul pentru creativitate. Astfel, după un somn bun oamenii au cu 33% mai multe şanse de a face conexiuni noi între idei aparent fără legătură între ele, ducând astfel la soluţii neaşteptate, surprinzătoare.

4. Eliminarea toxinelor.

După cum au arătat mai multe studii realizate în anul 2013, în timpul somnului creierul nostru are şi delicata misiune de „a face curăţenie.” În timpul odihnei sunt eliminate moleculele asociate cu degenerarea neurologică. Astfel, spaţiul dintre neuroni creşte în timpul somnului, pentru a permite eliminarea toxinelor acumulate în starea de veghe. În lipsa somnului, toxinele se acumulează în creier şi pot duce la boli grave, cum este Parkinson sau Alzheimer, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester.

5. Memorarea unor sarcini concrete.

Creierul nostru stochează noile informaţii în memoria de lungă durată cu ajutorul unor scurte impulsuri cerebrale de înaltă frecvenţă, care au loc în timpul somnului REM. De obicei, este vorba de activităţi motorii, cum este condusul maşinii sau jocul de tenis, care devin automatisme. Astfel, în timpul somnului REM creierul va muta din cortexul motor amintirile pe termen scurt în lobul temporal, unde acestea vor deveni amintiri de lungă durată.

 

Sursa : Descopera.ro