Credinta

Lumânările aprinse si rugaciunile catre Sfântului Mina te ajută să recapeți ce-ai pierdut, te ajuta daca ai probleme în căsnicie, schimbă gândul dușmanilor

 

 

 

 

În fiecare an, pe data de 11 noiembrie, întreaga creștinătate îl cinstește cu slavă și evlavie pe sfântul Mina, cel născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor, sfântul care îi ocrotește pe cei păgubiți și este grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese.

Ați pierdut ceva sau ați fost înșelați? Ați avut un proces în care ați fost nedreptățiți? Cereți ajutorul sfântului Mina și veți vedea cum toate problemele dumneavoastră se vor rezolva mai devreme decât v-ați aștepta. Și asta nu e tot, pentru că tot sfântul Mina este cel care îi ajută pe cei care vor să îndepărteze gândurile și faptele rele ale dușmanilor și le dă soartă femeilor necăsătorite. Din vechime, s-a păstrat tradiția ca de ziua sfântului Mina să mergeți la biserică și să aprindeți lumânări, apoi să le lipiți de sfeșnice. În acest fel, se crede că toate gândurile nefaste ale dușmanilor se vor îndepărta de dumneavoastră pentru totdeauna.

Dacă aveți probleme în căsnicie sau pur și simplu orice ați face nu puteți să vă găsiți jumătatea, rugați-vă sfântului Mina și veți vedea cu ochii dumneavoastră ce minuni poate face. Tot în ziua sfântului, femeile trebuie să se ducă la biserică să aprindă lumânări, apoi să le lipească de sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că astfel inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. De asemenea, doamnele și domnișoarele necăsătorite trebuie să plătească acatiste și sărindare pentru căsătorie, dar și pentru împlinirea dorințelor și afișarea unor anumite taine.

Rugăciune Pentru Sfântul Mina

„O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

 

Sursa:  Sf. M. Mc. Mina