În curând împlinesc 36 de ani și deja evit conversațiile cu prietenele mele căsătorite. Știți de ce? În ultimul timp, indiferent cu ce începe comunicarea noastră, neapărat se termină cu întrebarea: ”Când planifici să naști un copil?”
Și cine a spus că vreau să fac asta? Chiar nu-mi pasă de opinia că, familia fericită – este neapărat tata, mama și copilul. Eu încă sunt un copil și vreau să rămân așa cât mai mult timp. Nu vreau copii.
Am un soț minunat. El deja este disperat să aibă un fiu, la care pur și simplu visează. Iar eu nu vreau ca dragostea lui să plece spre altcineva. Mă simt confortabil fără copii, totul îmi convine.
Nașterea unui copil pentru mine înseamnă și pierderea locului de muncă. Am mers prea mult să ajung la funcția de prestigiu pe care o am și știu că e suficient să fac o pauză și o voi pierde într-o clipă. Îmi place munca mea și nu mă simt bine când mă gândesc că voi rămâne fără ea și o voi schimba pe scutece și olițe.
Mă uit la prietenele mele și la copiii lor și nu le invidiez deloc. Ele au o mulțime de probleme, începând cu tot felul de boli de copii, dificultatea de a găsi un loc la grădiniță, adunări de părinți etc. Aceste discuții constante despre copiii lor…
Își dedică tot timpul copiilor și uită de sine, nu se îngrijesc, se transformă în casnice, cu dorința nerealizată de a merge la odihnă. Unele dintre ele au fost părăsite de soți și nici măcar copiii nu i-au împiedicat.
Știu că sunt multe femei care gândesc la fel ca mine. Comunicăm pe internet. Oameni, de ce ne considerați nefericite?
