Flori si gradina

O plantă binecuvântată care elimină paraziții intestinali, tratează afecțiunile stomacului și picioarele obosite!

 

 

 

 

Lemnul Maicii Domnului – În tradiţia populară, plantele sunt considerate fiinţe vii, iar proprietăţile lor miraculoase au fost puse pe seama divinităţii.

Unele dintre ele au nume de sfinţi, iar altele, cu efect tămăduitor, poartă numele Maicii Domnului, ocrotitoarea şi binefăcătoarea noastră.

Cunoscută şi folosită de secole, Lemnul Maicii Domnului este un leac de tradiţie pentru afecţiunile stomacului, dar şi în multe alte dezechilibre.

Frunzele plantei sunt folosite în multe părţi ale lumii ca aromatizant pentru preparate culinare din peşte sau paste.

Uleiul de Lemnul Maicii Domnului este indicat în tratamentul herniei hiatale, al arsurilor gastrice, al gastritei, balonării, precum şi al durerilor de stomac.

Tot pentru tratarea afecţiunilor digestive se foloseşte un ceai, preparat din şapte flori de plantă, la o cană cu apă.

Se lasă la infuzat 10-15 minute, se strecoară şi se beau două căni pe zi.

Serminţele plantei, măcinate şi administrate de două ori pe zi, câte un gram, ajută la eliminarea paraziţilor intestinali.

O infuzie, preparată şi consumată în modul de mai sus, este de mare ajutor în amenoree – lipsa menstruaţiei, combate transpiraţia excesivă şi spasmele musculare.

Lemnul Maicii Domnului – Extern, planta poate fi utilizată pentru relaxarea şi dezumflarea picioarelor obosite

În doi litri de apă caldă, într-un lighean, se pun ramuri de Lemnul Maicii Domnului până la înălţimea de 20-25 de centimetri, apoi se zdibesc cu ajutorul unei linguri, iar în acest amestec se scufundă picioarele pentru 20 minute, apoi se scot şi se lasă să se usuce, nu se şterg.

Decoctul, preparat din 60 de grame de plantă, la un litru de apă (se fierbe timp de cinci minute la foc mic), este un excelent tonic pentru păr.

 

Sursa