Cele mai populare mâncăruri sunt acelea care ne solicită cel mai puțin timpul, cele ieftine și cele pentru care folosim cât mai puține vase, nu? Ei bine, această rețetă le are pe toate 3. Și, pe deasupra, e extrem de simplă, de gustoasă, preferata celor mari și mici.
Timp de preparare: 15 min
Timp de gatire: 20 min
Gata in: 35 min
Ingrediente:
450 g paste
250 g pui gătit și făcut fâșii
500 ml lapte
200 g cașcaval afumat/cheddar ras
250 g brânză de oaie fărâmată/rasă
2 linguri de unt
1 ceapă
2 căței de usturoi
50 g făină
sare, piper – după gust
2 linguri de unt topit
Mod de preparare:
Preîncălzește cuptorul.
Fierbe pastele (de care ai sau vrei să folosești) conform instrucțiunilor de pe pachet.
Călește 1-2 minute ceapa și usturoiul în cele 2 linguri de unt, într-un vas mare, care nu lipește.
Adaugă făina, laptele și condimentele, amestecând continuu. Când s-a îngroșat, adaugă jumătate din cantitatea fiecărui brânzet în parte.
Când au fiert pastele, scurge-le și adaugă-le peste sosul de brânză. Amestecă încet. Adaugă și fâșiile de pui, amestecă.
Pune totul într-o tavă care nu lipește, presară deasupra restul de cașcaval și brânză, stropește cu untul topit și dă la cuptor.
Pofta buna!