Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare.
Nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.
Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, prăznuită pe data de 9 martie, s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii.
În această zi, se trece la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.
În Moldova, mucenicii, numiți sfințișori, au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.
În Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitata pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.
Ziua de 9 martie a rămas ziua când se prăzmuiesc cei 40 de Mucenici care şi-au dat sufletul pentru dăruirea totală faţă de Isus.
În această zi, în vremuri vechi în toate comunităţile rurale erau mai multe obiceiuri, printre care şi obiceiul de a se scoate plugul la arat. Toate plugurile din sat se adunau pe islazul sătesc unde, în faţa mulţimii adunate, era chemat preotul care făcea o slujbă de sfinţire a apei şi de stropire a fiecărui plug în parte. După acest ritual, plugarii mergeau pe câmpul ce trebuia arat şi trăgeau doar o brazdă simbolică, după care se ospătau pe brazdă şi eliberau şi hrăneau şi animalele de la car.
Din păcate aceast obicei al plugului a dispărut în zilele noastre, în special datorită faptului că tractorul a luat locul carelor cu boi sau cai.
Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşti; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.
În ziua de astăzi, singurul obicei care mai persistă este acela ca femeile să coacă sau să fiarbă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori” sau „mucenici”. Mucenicii sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma cifrei opt, care este considerată cifra echilibrului cosmic. După ce sunt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară din belşug cu nuca pisată, după care se împart, pentru sufletul morţilor. Numărul lor trebuie să fie de 40 sau 44. Acest obicei se regăseşte în special în zona Moldovei, de aceea mucenicii se numesc mucenici moldoveneşti. În Oltenia se obişnuieşte să se facă mici colăcei în formă de 8 care să fie fierţi în zeamă dulce (mucenici olteneşti). În zona Ardealului nu există acest obicei al mâncatului de mucenici în această zi.
O altă tradiţie din această zi este ca bărbaţii să bea 40 de pahare de vin pentru a fii sănătoşi tot anul. Acestea, se spune, că reprezintă sângele vărsat de cei 40 de sfinţi mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot să bea cele 40 de pahare cu vin, e bine ca măcar să guste vin în această zi de 9 Martie, sau să fie stropit cu vin, acesta însemnând sânge şi putere de muncă peste an.
Dacă în ziua de 8 martie, femeile au o zi a lor, ziua de 9 Martie, ziua Mucenicilor, poate fi considerată în tradiţia românească ca ziua bărbaţilor.
Sursa: Ziarul de Iasi, Radio Unirea FM
