Povestea româncei care a fost servitoare la „palat” în Italia arată chinul pe care-l îndură femeile care au luat drumul străinătății, în căutarea unei vieți mai bune.
Elena a mărturisit că a plecat în lume cu gândul de a nu se lăsa umilită, însă a ajuns „servitoare” la palat, unde muncea până a epuizare pentru „contesă”.
A îngrijit bătrâni care făceau economie la apă caldă și la hârtie igienică, dar și alți pensionari care îi „număra și îmbucăturile”.
Până să ajungă în Italia, Elena Coroi a mărturisit că a lucrat prima oară într-o fabrică din Turcia. Acolo a spune că s-a integrat fără probleme, a învățat limba și și-a acoperit și capul. După cinci ani, a plecat în Italia, notează rotalianul.ro.
„În Italia mi-am început activitatea la Palermo, nu știam să vorbesc italiana, eram plătită cu 500 de euro și aveam un palat de casă de curățat căci lucram pentru contesa Ana, care mă chema „servitoare” și nu pe nume. „Palatul” avea 3 etaje cu balcoane de jur împrejur, eu trebuia dimineața să șterg praful de pe frunzele plantelor.
Trebuia să stau drepți lângă masă când ele mâncau, ca să le servesc, trebuia să spăl lenjeria intimă la mână, trebuia să curăț movile întregi de obiecte de argint, că mi se întorceau mațele de la mirosul soluției de curățat. Mâncare puțină, căci acasă la mine trăiam cu cartofi, așa spunea fata contesei.
Așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine de unde o aruncau și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi”, a spus Elena, despre primul loc de muncă în Italia.
„Am ieșit afară, era o victorie”
Femeia spune că și-a adunat forțele și a căutat o altă slujbă.
„Aveam 3 persoane, una pe picioare, una jumătate moartă dar cu gura mare și altă persoană în căruț. Și aici lucrurile au mers greu la început, am vorbit cu familia, s-a schimbat modul de mâncare și uneori îmi făceau cadou un pachet de țigări, dar am stat luni de zile închisă în casă fără liber.
Îmi amintesc și acum că în prima zi când mi-au dat 2 ore libere și am ieșit, am stat pe o bancă, nu puteam să merg, eram amețită și mă clătinam, dar am ieșit afară, era o victorie!”, a mărturisit femeia.
Elena spune că acasă o așteptau copiii ei față pentru care s-a sacrificat și a plecat în lume.
„Eram aici să fac ceva, să realizez ceva, acasă aveam copii și era venit pe lume primul nepot fără să-l fi putut vedea încă. Uneori deciziile sunt dure, ai frică de necunoscut, dar dacă vrei ceva, ești dator să încerci! Primul loc de muncă de la Rimini mi l-a găsit o rusoaică ce mi-a cerut 400 euro pe el. OK, ai banii i-am spus dar trebuie să muncesc o lună să văd dacă îi câștig, nu a fost să fie, bătrâna a murit în pat cu mine după 3 săptămâni.
Rusoaica continua să vină la poartă ca să-i dau bani. Am zis că așa, o cinste îi fac, dar 400 euro nu-i dau, atunci a început cu amenințări, că face, că drege și așa am ajuns că am pus-o cu fundul în gard și am calmat-o, că nu i-a mai trebuit nimic”, a spus Elena.
„Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare se amăgește”
Femeia a povestit și despre cum a ajuns să îngrijească doi bătrâni care făceau economie drastică la apă și la hârtie igienică.
„Nu se spăla mult, nu se făcea baie des, nu se mânca multă carne și pește, ci buruiene de pe câmp, pe care le culegea sau le cumpăra bătrâna. În prima zi de muncă, am găsit în baie pe rezervorul de apă de la wc, 4-5 bucățele de hârtie igienică și bineînțeles le-am aruncat, scandalul a fost mare, de ce le-am aruncat?
Băbuța se ștergea când făcea pipi o dată și le mai folosea o dată, atunci i-am propus să le agățăm afară pe frânghie în cârlige, a râs, s-a uitat încrucișat, dar nu a mai făcut gestul.
Ea trebuia să facă pipi de 3-4 ori ca să tragă apa o dată, am stat de vorba cu ei, cu băieții, am clarificat și am continuat munca. În timp lucrurile s-au schimbat, ori erau mai buni, ori mai adăugau la bani, dar totul discutând, mereu am spus ceea ce nu mi-a convenit”, a menționat ea.
În căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, Elena a ajuns să lucreze ca menajeră la un hotel de cinci stele și apoi a îngrijit un bătrânel care îi „număra și îmbucăturile la început”.
„Mă făcea în tot felul, dar familia lui mi-au fost alături și el în timp s-a calmat și așa am stat 4 ani împreună”, a precizat românca stabilită acum în Rimini.
Femeia spuns că de mai bine de un an are un loc de muncă, unde se simte respectată și beneficiază de un contract bun. Cu toate acestea, nu poate uita de greutățile pe care le-a îndurat.
„Cine este mai tânăr, cine are familia aici, poate să se gândească la un viitor aici, dar e greu, poți avea și 40 de ani de Italia, tot un străin rămâi. Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare se amăgește. În toată lumea e greu, să ne rugăm pentru pace și liniște, căci dacă se întâmplă ceva în lume, străinii sunt cei care pleacă primii”, a spus Elena Coroi.
Femeia îi îndeamnă pe toți românii care lucrează în stăinătate să-și ceară drepturile și să nu se lase călcați în picioare de nimeni.
Sursa: Ioana Cuzino